Conducerea Spitalului Judeţean nu agreează o acţiune de colectare de fonduri pentru Secţia de Pediatrie la un eveniment de afaceri

>Vasile Rîmbu: Nu suntem destinaţia cea mai indicată pentru această campanie

 Managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Suceava, ec. Vasile Rîmbu, a declarat, luni, că unitatea spitalicească nu este „destinaţia cea mai indicată” pentru a fi inclusă în campania iniţiată de o organizaţie non-guvernamentală ce vizează strângerea de fonduri pentru remobilarea Secţiei de Pediatrie.

Rîmbu a spus că Secţia de Pediatrie, alături de celelalte secţii şi compartimente ale spitalului, a fost inclusă în amplul proces de modernizare şi dotare.

„Secţia de Pediatrie este foarte bine pusă la punct, dispune de orice este nevoie pentru desfăşurarea activităţii în cele mai bune condiţii, respectiv de dotări, de medicamente şi de materiale sanitare, şi oferă cele mai bune condiţii de cazare şi confort pentru ceea ce înseamnă un spital. Nu suntem destinaţia cea mai indicată pentru această campanie, însă dumnealor pot căuta în altă parte. La nevoile în continuă mişcare de la nivelul întregului spital, noi încercăm şi reuşim să ţinem pasul cu ele” a spus Rîmbu.

La rândul său, medicul-şef al Secţiei de Pediatrie, Elena Tătăranu, a declarat că mobilierul din dotarea secţiei este nou şi că a transmis reprezentantei asociaţiei respective acest lucru, arătând că intenţiile au fost bune, dar că a existat o deficienţă de comunicare, mai ales că nu a fost informată asupra conţinutului exact al anunţului acestui eveniment înainte de a fi publicat.

Contactată telefonic, Aura Ştefănescu, unul dintre reprezentanţii Junior Chamber International (JCI) Suceava, a declarat că proiectul nu viza înnoirea mobilierului Secţiei de Pediatrie a SJU Suceava, ci dotarea cu anumite piese de mobilier adaptate la nevoile unor copii care nu se pot deplasa în sala de mese. Ea a spus că dacă Secţia de Pediatrie a SJU Suceava nu are nevoie de aceste dotări, acestea vor fi direcţionate spre secţiile altor spitale din judeţ.

JCI Suceava a anunţat, vineri, 1 decembrie a.c, organizarea evenimentului „Wine Networking Event – Business 1 la 1”, în data de 8 decembrie a.c., o parte din costul biletului de participare la eveniment urmând să fie donată pentru dotarea cu mobilier special adaptat copiilor din Secţia de Pediatrie a Spitalului Judeţean, potrivit anunţului postat de JCI Suceava pe pagina sa de Facebook, intitulat „Zâmbete în dar pentru toţi copii din secţia de Pediatrie a Spitalului Judeţean Suceava”. (N.B.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI