Protopopiatul Fălticeni

Portaltoi pentru credinţă

Obişnuit cu o anume înfăţişare a locaşurilor de cult din Bucovina, contactul cu biserica din lemn de la Rădăşeni, cu hramul Sfinţilor Mari Mucenici Mercurie şi Ecaterina, a fost unul surprinzător: o uriaşă cloşcă neagră părea să-şi protejeze ouăle de aur sau puii ascunşi sub mantia de pene întunecate, aceiaşi pe care ctitorul, voievodul Ştefan Tomşa, îi încredinţa credincioşilor rădăşeneni spre grijă acum mai bine de patru secole. Fraţi întru credinţă, iubitori de biserică şi de toate cele sfinte, săritori, vrednici, rugători fără odihnă la altarul pe care vremelnicul voievod îl dăruia satului întru veşnica lui pomenire, oamenii locului au păstrat darul voievodului, perpetuându-l până astăzi.

Până a veni părintele Constantin Rotaru, a cărui barbă albă pune şi mai straşnic în evidenţă negrul straielor preoţeşti, asemeni negrului lemnului dohotit al bisericii, el însuşi părând a se fi desprins de pe una din icoanele superbei catapetesme, am avut timp să mă obişnuiesc cu imaginea aşezământului pitit în cuibarul dăruit de ctitor, cât mai departe de poftele crude şi distrugătoare ale feluritor năvălitori. Chiar dacă prin Rădăşeni trecea „Drumul cel Mare” sau „Calea cea Mare”, care, sub Ştefan cel Mare, lega târgul Baia de cel al Sucevei. Drum la care „pofteau”, când ne călcau ţara, şi cotropitorii… O grădină măiestru întreţinută chiar şi la vreme de toamnă târzie înconjoară aşezământul, nu doar livada uşurată de roade şi bine periată de frunzele deja căzute, ci şi sutele de trandafiri de toate mărimile, culorile şi soiurile, superbi boboci, conferindu-i intimitate şi distincţie într-o aleasă înfrăţire. De acest colţ de rai este răspunzătoare preoteasa Georgeta, inginer horticol de meserie.

Privindu-l pe părintele Constantin, am avut dintr-odată revelaţia legăturii dintre bătrânul monument şi vrednicul lui slujitor. Când afli însă ce bătălie a dus părintele pentru ca biserica să arate cum arată astăzi, poţi fi de acord cu supoziţia că el este al doilea ctitor al acestei bijuterii. Căci sub straiele vechimii ei se ascunde biserica de fiecare zi a „negustorilor de mere” care sunt de când se ştiu rădăşenenii, sfântul Mercurie fiind, de fapt, sfântul negustorilor. O biserică vie …

Ascultam în biserică povestea parohului, când a intrat epitropul Grigore Buhlea. Venea să stabilească împreună cu părintele Constantin „calendarul” pregătirilor pentru hram, ei urmând, după ce făceau inventarul celor aduse de credincioşi – orez, zahăr, cele necesare borşului, varză pentru sarmalele pe care Mihail Sadoveanu le consideră „de cele mari, cum numai la Rădăşeni, la Mercurie, se fac” şi altele, şi altele – să purceadă la celelalte cumpărături, pentru ca festinul, la care se adună aproape tot satul, să semene cu adevărat, aşa cum îl considera Porfira, soţia celebrului scriitor, a „hram îmbelşugat”. Există în curtea bisericii anexe care fac posibilă pregătirea bucatelor chiar acolo, gospodinele bucătărese luând în primire toate cele necesare pentru a pune pe mese belşugul cu care Porfira Sadoveanu fusese cândva omenită aici. Abia când părintele Constantin se făleşte că este bucovinean din Todireşti îmi dau seama că aici este cumva altfel, de la înfăţişarea bisericii – asemănătoare, totuşi, oricărei biserici din lemn româneşti – până la obiceiurile de hram, care aici se face la biserică mai degrabă decât acasă. ”În Bucovina hramul îşi are toiul acasă la gospodar, se pregăteşte fiecare să primească hrămari, mai ales copiii vin la părinţi, dar şi neamuri din alte locuri decât cel unde este hram. Fel de fel de alte lucruri se întâmplă în ziua aceea în parohie, cum de altfel se întâmpla odinioară şi aici, dar iată că acum mai totul se întâmplă la biserică, care la Sf. Liturghie devine neîncăpătoare”, spune părintele. „Aşa mică cum pare, ea poate adăposti la slujbă peste 200 de credincioşi”, afirmă Grigore Buhlea.

O clipă îmi trece prin minte că este, totuşi, biserică din lemn şi că, ferească Dumnezeu, se poate întâmpla şi foc. „Nu se poate întâmpla, susţine părintele. Am avut de curând controale de la pompieri, care sunt de acord că restaurarea a rezolvat mai toate problemele stringente legate de foc: conductori electrici traşi prin tub, lemn ignifugat, biserică şi acoperiş din draniţă cătrănite cu ulei ars, grijă mare tot timpul, şi la slujbe, şi la terminarea lor”. Încălzirea pe timp de iarnă este electrică, deşi insuficientă totuşi.

Părintele Constantin, ajutat astăzi de fiul său, preotul Constantin Georgian, venea în parohie în 1990, de la Reuseni. Biserica nu arăta deloc bine, era năpădită de insecte, stejarul temeliei era putred, scândura cu care trupul bisericii era învelit – aşijderea, acoperişul de tablă era vechi. Aproape 10 ani a umblat preotul pe la toate autorităţile, furnizorii, meşterii care îl puteau ajuta să restaureze o biserică din lemn, operaţiune migăloasă şi pretenţioasă, cu zeci de reguli şi tot atâtea piedici în a finaliza cât mai rapid lucrările. „Lui Ştefan cel Mare i-a trebuit 1 an ca să ridice biserica de la Reuseni, iar mie 10 ca să o restaurez pe aceasta. Dar a meritat, biserica noastră de la Rădăşeni fiind considerată cea mai bine restaurată biserică din lemn din ţară, mulţi specialişti considerând-o o bijuterie”, spune părintele paroh. Iar meşterii maramureşeni aduşi au uimit lumea cu suspendarea bisericii şi schimbarea tălpilor putrede cu altele noi din stejar scos din Codrii Voronei. Acoperişul din draniţă, cu rotunjimi remarcabile, nemaiîntâlnite altundeva pe aici, vorbeşte de asemenea despre îndemânarea, despre arta lemnarilor din Maramureş.

Când în sfârşit lucrările s-au terminat, biserica a fost resfinţită. A fost atunci, în octombrie 2012, mare sărbătoare a satului, care a primit cu pâine şi sare şi cu călăreţi trei ierarhi ai ţării – ÎPS Teodosie al Tomisului, ÎPS Pimen al Sucevei şi Rădăuţilor şi PS Ioachim Băcăuanul –, cu 32 de preoţi şi diaconi, cu Corala „Armonia” de la Constanţa – o mare de credincioşi din toată zona. „S-a întâmplat atunci, la încheierea lucrărilor de restaurare, o minune, noi devenind dintr-odată posesorii unor moaşte preţioase : un os din capul Sf. Mercurie l-am primit de la patriarhul Teoctist, Dumnezeu să-l odihnească, iar oseminte ale Sf. Mercurie şi ale Sf. Ecaterina, ca şi o părticică din Sf. Cruce – de la Arhimandritul Ignatie, devenit ulterior mare ierarh al Greciei. Le-am adus – cu ajutorul preţios al PS Timotei, vicar patriarhal astăzi, fiu al satului – pe un viscol cumplit, fără să ne înzăpezim ca alţii în drumul către casă, la Rădăşeni” îşi aminteşte părintele Rotaru.

Ca şi biserica sa primită din vechime de la unul dintre voievozii ţării, Rădăşeniul se află pitit între dealuri, ferit de asprimea vânturilor de miazănoapte, având un climat excepţional pentru livezile sale, care l-au făcut celebru. Biserica aceasta poate fi asemănată portaltoiului pădureţ pe care oamenii locului au implantat muguri sau lăstari de mere domneşti, forţa sălbaticului purtător de alese soiuri străbătând, iată, peste patru veacuri, pregătit viguros, totodată, pentru altele care vor veni de acum încolo.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: