Cu Lucia Boroş la naştere, plecare şi sărbătoare

Cred că în Sala de Artă „Elena Greculesi” a Bibliotecii „I. G. Sbiera” Suceava eram singura din numerosul public prezent la manifestarea Fundaţiei Culturale „Leca Morariu” Suceava, organizată împreună cu instituţia-gazdă, care nu a cunoscut-o personal pe Profesoara Lucia Boroş. Dar am fost la curent cu excelenţa sa la catedră încă din anii 80, ai venirii mele la ziarul „Zori noi”. De aceea i-am şi solicitat telefonic un gând despre alegerea Sucevei şcolii şi a condeiului drept gazdă pentru faza naţională a Concursului de Limba şi Literatura Română, echivalentul olimpiadei la celelalte discipline. M-a refuzat cu delicateţe, nu voia nici măcar în acest chip, destul de modest, al semnăturii într-un cotidian, să facă un pas înaintea colectivului didactic căruia îi aparţinea. Dar faima, prestigiul în învăţământ nu e ceva ce ţine de propria opţiune când ai talent pedagogic şi pasiune, când eşti capabil şi muncitor. Când eşti exigent cu ceilalţi, fiindcă eşti în primul rând cu tine. În această privinţă instinctul breslei, în partea de sus a calităţii sale profesionale, este infailibil, indiferent cât de oneşti şi de dispuşi sunt colegii să recunoască înzestrarea şi meritele cuiva. De regulă, mai puţin. De aceea am preţuit în mod deosebit destăinuirea publică a monahiei Elena Simionovici de la Sf. Mănăstire Voroneţ, profesor performant în cealaltă viaţă a sa, la catedră, că a simţit permanent în Lucia Boroş „o concurentă”, şi mărturisirea Mariei Gavrilă, că a văzut-o mereu pe Lucia Boroş ca pe atleta din fruntea coloanei, iar „noi, cei de la Şcoala 3 Suceava, suntem mândri că am fost în coloana ei”.

Lucia Boroş s-a născut la Huşi, pe 25 octombrie, şi s-a stins din viaţă tot pe 25 octombrie, în urmă cu patru ani. Tot 25 octombrie – 25 octombrie 2017 – a fost şi ziua aleasă de farm. Maria Olar, preşedinta Fundaţiei Culturale „Leca Morariu” Suceava, pentru comemorarea acestei profesoare strălucite, şi potrivit datinei creştine, şi într-un fel care să-i reprezinte cât mai bine viaţa închinată slujirii Limbii Române. De aceea, în deschidere, profesori, foşti elevi şi părinţi ai acestora, alţi intelectuali suceveni, dar şi ieşenii-suceveni Olga Iordache şi Liviu Papuc, cunoscuţi literaţi, împreună cu pr. dr. Gabriel Herea şi cu monahiile dr. Gabriela Platon şi Elena Simionovici, vicepreşedintă a Societăţii Scriitorilor Bucovineni, au rostit o rugăciune pentru odihna sufletului său neliniştit. Nu ştiu dacă „neliniştit” este cuvântul cel mai potrivit, dar altfel cum să-i înţeleg nevoia exprimării, ascunse sau prea puţin cunoscute, în poezie? Nu o rafală de sentimente care face din fiecare român autorul unei poezii, ci o preocupare statornică, perfecţionistă în şlefuirea versului, soldată cu volumul postum „Din timp”, lansat de asemenea prin grija preşedintei Fundaţiei la câteva luni după plecarea din această lume a Luciei Boroş.

În continuare, amintirea Profesoarei a fost omagiată cu lansarea celui de-al doilea volum postum al său, de data aceasta nu secreta poezie, ci manifesta, severa analiză a celei mai importante cărţi a gramaticii limbii române, Gramatica Academiei Române, concentrată într-o lucrare pe măsură, şi prin masivitate, şi prin acribie, „Greşeli semnalate în Gramatica Academiei Române, 2005, 2008 * Relaţia apozitivă”, Editura Muşatinii, Suceava, 2017, cu două prefeţe, una de prof. dr. Isabel Vintilă, fostă elevă a Luciei Boroş, cealaltă de prof. Ioan Ţicalo.

După cuvântul inaugural al directorului Bibliotecii, dr. Gheorghe Gabriel Cărăbuş, prof. Ioan Ţicalo, considerând că a spus în prefaţă esenţialul şi despre lucrare, şi despre autoare, a reluat doar ideea că pregătirea temeinică şi interesul viu, îmbogăţitor pentru specialitatea sa o făcuse demnă pe Lucia Boroş de o catedră universitară şi ajungând aici a simţit nevoia să privească în urmă spre Institutul Pedagogic de la Suceava, unde Ioan Ţicalo l-a avut profesor pe Mihail Iordache, „profesor providenţial pentru Institut, care ne-a învăţat gramatica textului şi scriitorii despre care nu se vorbea”, prilej pentru un salut special al asistenţei adresat prof. Rodica Iordache, aflată în public.

Moderatorul manifestării, scriitorul Alexandru-Ovidiu Vintilă, a vorbit la rându-i despre cartea lansată cu speranţa că „va face valurile pe care le merită” şi că totodată ne va face să conştientizăm „ce înseamnă limba română pentru noi, cel mai durabil construct al neamului nostru”. De asemenea, a scuzat absenţa prof. dr. Isabel Vintilă, reţinută de îndatoririle sale de inspector şcolar, deşi şi-a dorit mult să fie la această zi specială pentru viaţa şi amintirea Profesoarei sale Lucia Boroş, adăugând prefeţei din carte şi un mănunchi de gânduri cărora le-a dat citire Ovidiu Vintilă sub arcada unui profund respect: „Nu a făcut compromisuri niciodată!”

Cu un profund respect îi trăieşte amintirea şi o altă fostă elevă, Monica Olar, astăzi medic în Franţa, căreia, nu uită mama (cum să uite mama?!) Profesoara Lucia Boroş i-a citit cu glas tare în cancelarie o poezie închinată lui Eminescu, gest de apreciere şi mai valoros când şi Monica, şi mama sa, Maria Olar, aveau să afle de poeziile Luciei Boroş, de faptul că ea însăşi era, nu cum s-a spus, profesoară-poetă, ci, cum a afirmat remarcabilul critic literar Al. Cistelecan, „poetă-profesoară”. De aceea, dintr-o vie memorie a inimii, a trecut în programul Fundaţiei tipărirea celor două volume, îndeplinind astfel şi promisiunea pe care i-o făcuse Luciei Boroş cu două zile înaintea stingerii sale din viaţă, astfel că, “cel puţin în această privinţă, a plecat liniştită”. După care, dna Maria Olar a mulţumit pentru sprijinul primit în culegerea şi corectarea volumului de la dr. Alis Niculică, Elena Pintilei şi Adriana Chindriş de la Biblioteca Bucovinei.

Cu întemeiata convingere că avem în gramatică „un soi de program după care funcţionează gândirea noastră” şi cu înalta autoritate a luptătorului neodihnit pentru cauza limbii române care este şi Domnia Sa, prof. Petru Tomegea a văzut în Lucia Boroş „un erou”, „un profesor care s-a respectat” şi în lucrarea sa o „carte care nu se adresează cititorilor comuni, ci elitiştilor”, publicul reţinându-i totodată şi îngrijorarea pentru viitorul limbii române, şi promisiunea de a scrie despre lucrarea Luciei Boroş. Şi istoricul literar Nicolae Cârlan a luat cuvântul în ipostaza de părinte al unei foste eleve atât de apreciate de Profesoara Lucia Boroş încât putea să o vadă urmând o carieră didactică. „Profesoară?, îşi amintea Nicolae Cârlan că a exclamat, mai bine frizeriţă!”, aluzie la degradarea statutului cadrului didactic până la a trebui să fie azi „o anexă a elevului”. Dar Profesoara Lucia Boroş nu i-a gustat gluma, s-a supărat: cu ideea de profesor nu se glumeşte! Fiica dlui Cârlan a devenit medic, dar dl Cârlan a ţinut minte pe viaţă respectul Luciei Boroş pentru sine şi pentru profesia sa, păstrând-o în amintire ca pe “un profesor exigent, cum nu se mai poartă în învăţământul nostru”. Privitor la lucrare a spus: „O consider o piatră bine mânuită aruncată cu precizie într-un leu mort”, frază în care deja se poate desluşi un început pentru „valurile” de care pomenea Alexandru-Ovidiu Vintilă. Amintiri frumoase, calde, de oameni apropiaţi, de prietene au avut şi fostele colege de cancelarie Maria Gavrilă şi Aurelia Oanea. Care, ca şi ceilalţi participanţi, au lăudat ce a făcut Fundaţia Culturală „Leca Morariu” Suceava în memoria Profesoarei Lucia Boroş, lăudând şi sinceritatea, eleganţa şi generozitatea pe care dna Maria Olar le imprimă întotdeauna acţiunilor sale. Sau cum a spus stavrofora Irina Pântescu, stareţa Sfintei Mănăstiri Voroneţ, despre Maria Olar – atunci când, a povestit monahia Elena Simionovici, împreună cu monahia Gabriela Platon, i-a cerut îngăduinţa de a veni la Suceava pentru comemorare -, „Bravo ei! Iată că mai există în România asemenea oameni – oameni rari – care se mai gândesc la cei care nu mai sunt!”

În ce mă priveşte, închei observând că deşi comemorare, adică evocare solemnă a unei personalităţi, cu parfum de crizanteme, aromă de plăcinte şi mai ales cu mireasma aceea de hârtie proaspăt înnobilată de tipar, care mă emoţionează cu deosebire, ca pe toţi adevăraţii iubitori de carte, manifestarea a fost mai ales o sărbătoare a Profesoarei Lucia Boroş, la o vârstă nouă, nelegată atât de venirea sau de plecarea din lume, cât de gravarea numelui său pe o carte de referinţă. Care poate să facă valuri şi chiar istorie. Oricum, soarta ei va depinde de soarta Limbii Române. Ca şi a noastră, de altminteri.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: