>Pentru judeţul Suceava s-au publicat în Monitorul Oficial 19 din cele 30 de posturi propuse de unităţi sanitare
21 de candidaţi şi-au depus dosarele de înscriere la Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Suceava în vederea susţinerii Concursului Naţional de intrare în rezidenţiat, ce va fi organizat în mai multe centre universitare din ţară, în data de 19 noiembrie a.c.
Purtătorul de cuvânt al DSP Suceava, Bianca Bighiu, a declarat, ieri, într-o conferinţă de presă, că din totalul celor 30 de posturi propuse spre publicare de unităţi sanitare din judeţul Suceava, doar 19 au fost publicate în Monitorul Oficial.
Bighiu a spus că DSP Suceava a propus spre publicare cinci posturi de medic pentru specialităţile igienă, sănătate publică, management şi epidemiologie, dintre care doar trei au fost publicate; Spitalul Municipal Rădăuţi a solicitat 11 posturi şi au fost publicate opt; Spitalul Municipal Vatra Dornei a propus spre publicare şase posturi de medic; toate fiind publicate în Monitorul Oficial; Spitalul de Psihiatrie Cronici Siret a propus un post de medic în specialitatea psihiatrie, care a fost publicat.
Ea a precizat că la DSP Suceava şi-au depus dosarele de înscriere la concursul naţional de rezidenţiat 21 de candidaţi, dintre care 12 în domeniul medicină, şase în domeniul medicină dentară şi trei în domeniul farmacie.
Purtătorul de cuvânt al DSP Suceava a menţionat că listele candidaţilor admişi pe centre universitare şi domenii pentru a participa la concurs vor fi publicate în data de 6 noiembrie pe portalul dedicat examenului.
Concursul de intrare în rezidenţiat în domeniile medicină, medicină dentară şi farmacie va fi organizat duminică, 19 noiembrie 2017, şi se va desfăşura în centrele universitare Bucureşti, Cluj-Napoca, Craiova, Iaşi, Târgu Mureş şi Timişoara.

























Comentarii