Dacă vă duce gândul la delicioasa ciupercă atât de căutată, câtă-i vara de lungă, prin pădurile sucevene, aflaţi că nu despre ea vine vorba, ci despre o carte pe care am citit-o de curând cu drag. „La gura sobei cu Badea Toader” a apărut de curând, în Editura „Septentrion” din Rădăuţi, mulţumită strădaniei profesorilor Avramia şi Gheorghe Dolinski din Arbore. Cine a fost badea Toader Hrib poate că mulţi tineri nu ştiu, iar tocmai asta face ca volumul de amintiri care ni-l readuce din depărtarea uitărilor să fie un bun şi binevenit prilej de a ne împărtăşi cu simţirea şi spiritul bucovinean la o vreme în care valorile autentice ale satului românesc par rătăcite. Evocarea personalităţii ţăranului autodidact, născut, nu făcut cu suflet de român, aduce în actualitate, ca o primenire, vâna sănătoasă a acestui neam, dârzenia şi dragostea de glie care, în ciuda istoriei sale zbuciumate, a rezistat încercărilor şi apăsărilor după vremuri, ca să-şi asigure perenitatea ca stăpânitor al ţării.
Sub formă de interviu, profesorul Dolinski redă în cuprinzătorul său volum discuţiile purtate în mai multe ocazii cu Toader Hrib, invitând la o lectură cursivă şi agreabilă. Din dialogurile purtate între cei doi aflăm numeroase date şi întâmplări din viaţa săteanului Hrib, readuse în viaţă şi înveşmântate în culorile vii ale epocilor care s-au perindat. Mărturii de pe fronturile Primului Război Mondial, din satul în perioada interbelică sau de la începuturile perioadei comuniste se înşiră sub ochii cititorului ca un şirag de mărgele armonios potrivite pe firul subţire al memoriei. Săteanul şi omul Toader Hrib a fost cu adevărat o personalitate a timpului său, iar episoadele evocate din viaţa sa, de cele mai multe ori, par fragmente expresive dintr-un roman scris de un autor talentat. În toate capitolele din carte se simte răzbătând zbucium sufletesc şi strădanie întru supravieţuire, pulsul sănătos al omului de rând preocupat să-şi asigure existenţa în casă şi în neam. Nu trebuie uitate nici meritele pe tărâm cultural ale truditorului de glie, şi anume cartea „Cronica de la Arbore”, pe care şi-a pus iscălitura, şi mai ales „Muzăul” său, pe care l-a încropit cu trudă şi răbdare, cu perseverenţă şi patimă, umplându-şi casa cu vestigii ale trecutului poporului din care s-a născut. De altfel, acel muzeu l-a făcut celebru în toată ţara, aducându-i în prag mii de vizitatori dornici să-i admire exponatele, să-i asculte vorbele, dar şi mai mult interesaţi să-l cunoască personal pe ţăranul cu o inimă mare cât istoria unui popor. Şi chiar dacă inima unui om, la un moment dat, încetează să mai bată, inima neamului său rămâne mereu vie, prin pilda şi îndemnul pe care le-a lăsat celor mai tineri, „ca să se ştie!”.
Pentru cei care l-au cunoscut în realitate pe badea Hrib, reîntâlnirea pe calea lecturii cu acest personaj de poveste va fi, cu siguranţă, un deliciu. Pentru cei care doar au auzit de cronicarul de la Arbore, va fi o completare a cunoştinţei, iar pentru cei care abia acum află că la Arbore a trăit un ţăran patriot pe numele său Toader Hrib, va fi o revelaţie.
Comentarii