Nu pot să nu apreciez atitudinea liderului PSD faţă de costumul popular şi apariţia sa în faţa camerelor de luat vederi îmbrăcat într-un mândru costum ţărănesc moştenit de la înaintaşi, chiar şi fără opincile de rigoare. Costum autentic, cu excepţia laibărului, demn de muzeul kitschului. Dar a transforma costumul naţional în cârlig politic mi se pare deplasat.
Cât despre haiducie, pentru care a făcut o pasiune, a se observa că legendele haiduceşti sunt înălţătoare, numai că a le folosi în politica celui de-al XXI-lea secol înseamnă a înlocui legea cu fărădelegea şi cu bunul plac al jupânului. În fapt, hoţomănia contemporană şi corupţia vin tocmai din fondul acela hoţesc, din încercarea de a lua de la statul „asupritor” şi de a băga în propriile buzunare, de a pune statul numai la cheremul unora, nu la dispoziţia tuturor.
Înţelegem că PSD vrea să-şi descotorosească imaginea publică de recentele iniţiative păguboase precum OUG 13, Legea Graţierii… şi să o orneze cu niscaiva motive populare, că tot afirmă sus şi tare că social-democraţii sunt unicii reprezentanţi legitimi ai interesului naţional şi deci ai poporului, că guvernează numai şi numai în favoarea acestuia, măcar că până acum a primat interesul personal.
Mai e şi o neînţelegere la mijloc: haiducii adevăraţi, de care românii nu prea au avut parte, nu erau, cu mici şi nesemnificative excepţii, oameni bogaţi, căci proveneau din rândurile clăcaşilor, ale ţărănimii obijduite, nedreptăţite de moşieri şi arendaşi, pe când liderul nostru este unul dintre cei mai bogaţi politicieni, iar dorinţa de a-şi împărţi averea celor săraci lipseşte cu desăvârşire. Aşa cum lipseşte şi din obişnuinţele altor mari mahări. Şi apoi, una este să dai celor mulţi din propriul chimir şi alta să faci milostenie cu banii contribuabililor.
Evident că discuţia de mai sus nu e posibilă în nicio democraţie aşezată, dar e posibilă la noi, unde respectul faţă de lege şi reguli e după umorile liderilor tari. Iar Liviu Dragnea se înscrie într-un lung şir alcătuit din astfel de lideri. Câteva argumente: deşi avem şi recunoaştem că avem stat de drept, că există separaţia puterilor în stat, şeful PSD conduce cu mână de fier şi activitatea Legislativului, şi pe aceea a Executivului, unul căruia i se spune pe nedrept bicefal. Pe nedrept bicefal deoarece niciodată decizia prim-ministrului Grindeanu nu a fost la fel de… decisivă ca a lui Dragnea. Nu degeaba se întreabă unii la ce mai trebuie şi premier.
Dar lucrurile acestea le-am mai văzut şi pe vremea guvernărilor Văcăroiu, Năstase, Boc… Ceea ce e mai greu de înţeles este de ce se fuduleşte mereu Dragnea cu programul „de guvernare eficientă”, fiindcă în loc să-l pună în aplicare „din scoarţă în scoarţă” se preocupă când de costume naţionale, când de partide de pescuit la ştiucă în deltă sau la peşte oceanic în Dubai, când de remaniere, când de Justiţie. Cât despre programul economic de guvernare, el este foarte frumos, pe hârtie. Iar în afara unor corecţii salariale şi bugetare, nicio altă iniţiativă nu prinde contur.
Abia acum înţeleg de ce programul de guvernare e trecut în planul al doilea: atât au făcut caz de el Dragnea şi televiziunile de casă, că seamănă tot mai mult cu fata morgana. Şi atunci când neîncrederea le dă ghes liderilor pesedişti, aplică planul de rezervă: ne îmbrăcăm frumos în costum naţional, ridicăm în slăvi virtuţile şi tradiţiile populare, făcând din aceasta program politic. Aşa că toţi devin mari patrioţi, iar patriotismul de paradă e fără termene, fără obiective reformatoare, numai bun pentru campaniile electorale.
După ce i s-au spulberat visele de prim-ministru şi amnistie, un preşedinte-haiduc îmbrăcat în costum naţional e ultima iluzie pe care încearcă s-o transforme în vehicul politic. Şi nu că i-ar sta rău. Dar pentru cei ce cunosc modul de lucru al PSD e clar că s-a dat semnalul unei campanii electorale la fel de sufocante ca aceea de anul trecut, de forjare a noii sale viziuni şi de impunere a ideii Dragnea-preşedinte în spaţiul public. Abia apoi îşi va face un program din scoarţă în scoarţă, tocmai bun de pus în ramă.
Şi iaca aşa m-a luat iar gura pe dinainte şi cobesc. Dar când pedala naţionalismului e apăsată cu sete sunt sigur că nu ne aşteaptă ceva bun.
Comentarii