Când textul lui Matei Vişniec se întâlneşte cu regia Ancăi Bradu este imposibil să nu fii uluit. Dacă acestei ecuaţii i se mai adaugă şi alţi factori, de acelaşi calibru, evenimentul ia o amploare copleşitoare.
Cea mai puternică şi mai impresionantă reprezentaţie a Festivalului Zilele Teatrului Matei Vişniec, ediţia I, este, fără îndoială, Cabaretul DADA, şi nu mă refer la numărul de actori, la decoruri, la costume, la muzică, nu la fiecare separat, ci la spectacolul integral, la complexitatea lui, la adâncimile pe care le explorează, la rolurile pe care şi le asumă, la ceea ce reprezintă la nivel artistic, filosofic şi chiar pedagogic.
Din orice unghi aş privi acest spectacol şi orice faţetă aş analiza, ajung invariabil la aceeaşi concluzie: Cabaretul DADA întruchipează fenomenul artistic ce a apărut la sfârşit de secol XX, într-atât, încât îl devine. Cabaretul DADA nu este doar o imagine, o oglindire, o reprezentare superficială a unei idei, a unui concept, fie şi mişcare artistică (trend cultural, cum i-ar spune unii). Textul a fost documentat cu atenţie. Regia reconstituie magistral deconstrucţia. Actorii comunică dincolo de replici şi mişcare scenică. Muzica construieşte un ritm visceral şi, apăsând puncte nevralgice într-un soi de terapie neconvenţională, sedimentează în mintea spectatorului mesajele.
Costumele, măştile şi manechinele, create de Andra Bădulescu Vişniec, capătă valenţe de personaje de sine stătătoare – aparent neînsufleţite şi totuşi atât de vii, cu personalităţi puternice, încărcate de simboluri, care transmit, care acţionează subtil şi, în acelaşi timp, virulent asupra spectatorului, care generează reacţie şi care odată ce au prins viaţă ca personaje se întipăresc în minte şi continuă să comunice mult timp după ce ai părăsit sala de spectacole.
Deşi abordează o temă teribil de vastă şi complicată, Cabaretul DADA, atât prin text, cât şi prin punerea în scenă, recreează o atmosferă, oferă ocazia spectatorului să înţeleagă fenomenul şi la nivel de simţuri primare, informaţia strecurându-se subliminal, integrându-se la nivel cognitiv fără dificultate. Deşi Cabaretul DADA ne prezintă un număr impresionant de actori, fiecare are un rol important, fiecare fiind, pe rând, personaj principal şi totodată o rotiţă esenţială în mecanismul complex şi extrem de fin al spectacolului.
Cabaretul DADA, în regia Ancăi Bradu, nu este un spectacol, este o călătorie în timp şi spaţiu, o călătorie într-o lume misterioasă şi greu de perceput, o lume DADA ca răspuns la o lume NUNU.
Comentarii