„Amintiri cu DanyMadlen”

 La Galeriile de Artă „Frunzetti” din Bacău este deschisă până la sfârşitul acestei luni, mai 2017, expoziţia „Amintiri cu DanyMadlen”, dedicată memoriei artistei plastice Dany Madlen Zărnescu, născută la 10 octombrie 1950 în Vama Sucevei, a şasea expoziţie cu Dany Madlen după stingerea din viaţă a artistei, la 14 octombrie 2014, la Bacău. Una, omagiu, organizată de pictorul Liviu Nedelcu, la Focşani, cu participarea regretatului Marin Gherasim şi a altor prieteni din lumea artelor plastice, şi cinci, ca şi aceasta, concepute şi realizate la Bacău, de soţul lui Dany Madlen, sculptorul Gheorghe Zărnescu. Alături de creaţii ale artistei şi ale lui Gheorghe Zărnescu, pe simezele spaţiului intim de la parter sunt prezente şi câteva lucrări ale unor prieteni şi colegi de breaslă: Silvia Tiperciuc, cu fotografia reprodusă şi pe afiş, „Amintire”, Silviu Oravitzan, cu o lucrare ca un fagure cu miere, „Lumina”, faţă în faţă şi în armonie cu strălucirea desăvârşită a altei lucrări intitulate „Lumina”, un colaj, rar!, pe auriuri de Dany Madlen, un fin „Epitaf” de Mihai Chiuaru, autor şi al picturilor din Biserica Învierea Domnului Bacău, lângă care se odihneşte artista, şi un expresiv portret „Dany Madlen” al pictorului Dimitrie Peicev din Chişinău.

Dany Madlen este prezentă cu unul din cunoscutele şi apreciatele sale colaje pe negru din ciclul „Crucea”, cu un obiect care pune în valoare o oală veche, tip Marginea – „Sacru”, cu „Biserica de lemn” şi „Asfinţit” însoţite de lemnul ca de vioară al lucrării „Toaca” de Mihai Chiuaru, cu „Sanctuar” şi „Alternanţe” şi, desigur, cu „Rezonanţe emoţionale”, gândite-simţite de Gheorghe Zărnescu pornind de la o rochie a artistei. Sculptorul este şi autorul imaginii foto a lui Dany Madlen în cea mai fericită zi a artistei, 23 aprilie 2013, ziua vernisării somptuoasei sale personale şi a lansării albumului „DanyMadlen” la Centrul Internaţional de Cultură şi Artă „George Apostu” din Bacău, vegheată de zborul spre eternitate al unei păsări fantastice de lemn, „Gaia”, motiv care pulsează şi în „Aripi”. Sub o altă „Cruce” de Dany Madlen, şi aceasta rară, ca de chihlimbar, Gheorghe Zărnescu a conceput, centrată pe „Cartea” lui Dany, ocrotită de un înger, darul fiului, Arghir-Dani Zărnescu, o „Rugăciune” elansată, ca şi „Aripi”, ca şi „Stupii” căutători de lumină, spre cer. La intrare, pe stânga, câteva lucrări senine, inedite de Dany Madlen, care surâde spre dincolo de noi din imaginea centrală. O expoziţie plină de rafinament, eleganţă şi sobrietate. „Ca şi Dany!” spune soţul artistei, sculptorul Gheorghe Zărnescu, curatorul expoziţiei.

Expoziţia „Amintiri cu DanyMadlen” a fost deschisă de alocuţiunea criticului de artă Iulian Bucur, care întâi a readus în memorie motivul madlenei din literatură declanşator de retrăiri, de amintiri, „nişte locuri în care ne putem împlini, cei care sunt cu cei care nu mai sunt aici, cu noi”. Apoi a vorbit despre negru, „toate discuţiile noastre au ajuns inevitabil la idea de negru. «Ce este negrul?» am întrebat-o mereu şi Dany Madlen mi-a spus că negrul în mod absolut nu există, că negrul nu este altceva decât posibilitatea noastră de a ne oglindi. E o oglindă care ia de pe noi, de pe dumneavoastră, culori şi linii şi nu face altceva decât să le oglindească: negrul este posibilitatea noastră de a ne măsura cu noi înşine (…), negrul este o margine în care artistul poate să stea. Şi Dany Madlen asta a făcut, cred că toată viaţa, şi asta a făcut mai ales în acea perioadă pe care o cunosc eu, în care am întâlnit-o pe Dany Madlen. Dany Madlen era atât de matură, încât eu nu ştiu ce s-a întâmplat înainte decât din poze. Dany Madlen era atât de matură, încât nu-şi mai punea probleme decât referitoare la arta sa. (…), întrebări despre sine. Cine este ea? Cât de departe poate să meargă, de ex., cu desfiinţarea ideii de linie, cu ultima frontieră la care linia există sau nu mai poate să existe. Şi atunci Dany Madlen, în această încercare superbă de a desfiinţa linia, a transformat-o în ruptură, în fantă, prin care lumea se desface. (…) Dany Madlen în întrebările despre sine a desfiinţat culoarea şi a legat-o de această nonculoare care este negrul. (…) Negrul nu este altceva decât o incinerare. Negrul nu este altceva decât lumea noastră desfiinţată, dar care păstrează cu superbie tot ce a ars. Şi negrul în care noi ne putem oglindi o oglindeşte în mod sigur şi pe Dany Madlen. (…) M-am gândit la pictoriţe, sculptoriţe, la femeile care fac grafică şi mitul care m-a urmărit a fost cel al Casandrei, care avea cele mai mari competenţe, dar pe care nu o credea nimeni. Cam aşa sunteţi dumneavoastră, pictoriţelor, sculptoriţelor, graficienelor, care aveţi cele mai bune competenţe, dar pe care lumea nu vă crede, pentru că lumea este mai ales a bărbaţilor. Aşa a fost şi Dany Madlen, o astfel de Casandră, care şi-a profeţit bine viaţa, viitorul, destinul, dar care, din păcate, nu a fost crezută. Ca şi alte Casandre, ca o Casandră… Acestea sunt amintirile pe care le am cu Dany Madlen. Chiar ultimele se referă la lucrări care aici nu sunt, din acel ciclu în care Dany Madlen a încercat să vadă cum poate să unifice toată lumea artistică, cum poate arta populară să şi-o apropieze, să o ia în posesie, şi atunci pe catrinţe, pe catrinţele din Bucovina sau de aici, din Moldova, a încercat să vadă linii şi să adauge linii şi, dacă vreţi, când culorile abia încep să mijească, să desfacă fante de lumină. Ideea de fantă este prezentă în aproape toată creaţia lui Dany Madlen.

Gheorghe Zărnescu! A fost odată un mogul, Shah, care i-a construit soţiei sale un templu, un soi de mausoleu în care să se afle mormântul soţiei sale pe care o iubea, a iubit-o atât de mult, şi apoi şi mormântul său. Această mica galerie în care totul ne aminteşte de Dany Madlen şi de drumul lui Dany Madlen în această lume, trebuie în mod obligatoriu să ne amintească de acel templu din India, templu închinat unei iubiri care nu moare niciodată. Cred, şi vă cer şi dumneavoastră să credeţi împreună cu mine, că ne aflăm aici în prezenţa unui elogiu, elogiu asemănător cu cel pe care l-a făcut Shah Jahan soţiei sale. Îţi mulţumim, Gheorghe Zărnescu!”

Au participat la această întâlnire cu Dany Madlen pictorul Ilie Boca şi istoricul literar Constantin Călin, nepoata Niadi Cernica, numeroşi colegi de breaslă şi prieteni, Silvia Tiperciuc, Veronica Călin, Mari Bucur, Mihai Chiuaru, Aurel Stanciu, Marius Crăiţă, Mihai Bejinariu, Ioan Mihalache, Dionis Puşcuţă, Liliana Dumitriu, Andreea Harabagiu, Anca Mihăilă, Lucia Filimon, Viorica Filimon, Cristina Marciuc, Cristina Ştefan, Noemi Judeu, Cătălin Hurucli ş.a. I-a fost alături şi la acest vernisaj, ca şi pe 23 aprilie 2013, ca şi în atâtea alte momente fericite ale vieţii sale de artistă, Societatea pentru Cultura şi Literatura Română în Bucovina – Organizaţia Bacău din care Dany a făcut parte, în frunte cu preşedinta acesteia, prof. Elena Bostan Delavicov, cu deja amintiţii Ilie Boca şi Constantin Călin, cu prof. Maria Creţan, prof. Adrian Horodnic, universitarul Viorel Ungureanu, col. (r) farm. Gheorghe Juravle ş.a.

Apoi, toată lumea urcând la etaj să o pomenească după datina creştină, Dany a părut că rămâne singură, dar nu a fost aşa, nu doar pentru că pe rând au apărut să vadă expoziţia şi s-o vadă, întârziaţi de drumurile zilei, poeta Violeta Savu şi nepotul Tandin-Nicolae Cernica, ci pentru că lumânarea a continuat să ardă şi să lumineze atât de blând, încât la căldura delicată a flăcării ei, bobocii aduşi de Silvia Tiperciuc s-au deschis în floare, iar îngerul din „Rugăciune” a bătut uşor din aripi.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: