Conferinţa internaţională „Zilele Medicale ale Sucevei”

 > Sunt aşteptaţi peste 500 de medici din ţară, din Ucraina, Republica Moldova şi Israel

 Cea de-a VI-a ediţie a Conferinţei internaţionale „Zilele Medicale ale Sucevei”, organizată de Colegiul Medicilor Suceava, se va deschide joi, 11 mai, la hotelul Zamca, având în prim-plan o temă foarte discutată în prezent: „Patologia infecţioasă – mereu actuală în practica medicală” .

Manifestarea este organizată şi cu participarea Secţiei de Boli Infecţioase de la Spitalul Judeţean Suceava.

„Este un eveniment deosebit pentru întregul corp medical din judeţul Suceava şi nu numai, pentru că avem din ce în ce mai mulţi participanţi şi invitaţi” a declarat ieri, la o conferinţă de presă, preşedintele Colegiului Medicilor Suceava, dr. Sorin Hîncu.

Şi în acest va fi prezent la Suceava Consiliul Naţional al Colegiului Medicilor din România, care îşi va desfăşura şedinţa lunară.

La eveniment s-au înscris peste 500 de medici, din specialităţile boli infecţioase şi chirurgie.

Preşedintele Colegiului Medicilor Suceava a precizat că evenimentul se va bucura de prezenţa unor personalităţi importante ale lumii medicale din România, din Ucraina, Republica Moldova şi Israel. Astfel, va fi prezent prof. dr. Adrian Străinu Cercel, managerul Institutului „Matei Balş” din Bucureşti, dr. Emanoil Ceauşu, de la acelaşi institut, prof. dr. Florian Popa, de la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” Bucureşti, profesorii Eugen Târcoveanu, Cristian Lupescu, Ştefan Georgescu, acad. Nicolae Constantinescu, Eugen Brătucu, de la Institutul Oncologic Bucureşti şi multe alte personalităţi ale lumii medicale româneşti.

Referitor la tema principală din acest an, preşedintele Colegiului Medicilor Suceava a declarat că este extraordinar de actuală şi cu foarte multe implicaţii.

„În ultimul timp s-a vorbit foarte mult despre infecţii – infecţiile intraspitaliceşti, infecţiile transmise de căpuşe, infecţiile la copii, epidemia de rujeolă, infecţiile nosocomiale. Am ales această temă pentru că sunt sigur că se vor mai aduce nişte precizări utile tuturor medicilor. Nu există specialitate medicală care să nu fie interesată de această temă”.

A doua temă care va fi abordată la conferinţă va fi „Urgenţe medico-chirurgicale”.

Dr. Irina Badrajan, secretarul general al CMR, a insistat ieri pe tema principală a manifestării, „mereu actuală în practica medicală” şi „de o importanţă deosebită în contextul actual”. „În ultima vreme se discută foarte mult de bolile infecţioase, de noile patologii infecţioase, de noi căi de a găsi tratamentul şi prevenţia acestor boli, de problema vaccinărilor, fiindcă la bolile infecţioase prevenţia se bazează aproape în exclusivitate pe vaccinuri”.

Dr. Badrajan a precizat că joi, înainte de deschiderea oficială a Zilelor Medicale, de la 14,30, este programat un curs de vaccinologie, susţinut de prof. Emanoil Ceauşu, şi „va fi interesant să aflăm care e situaţia la ora actuală a vaccinurilor şi vaccinării, ca acţiune”.

Lucrările conferinţei vor începe vineri, de la ora 8,30, şi vor continua până la ora 13,30.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI