> Mascaţii au intrat în zeci de locuinţe particulare pe raza a trei judeţe > Activitatea s-a încheiat cu arestări şi bunuri confiscate în valoare de zeci de mii de lei
Procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Galaţi şi ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Galaţi au derulat o amplă acţiune alături de colegii lor din alte două judeţe pentru destructurarea unei adevărate reţele transfrontaliere de traficanţi de ţigări de contrabandă. În acest sens au fost efectuate 32 de percheziţii la domiciliile şi locuinţele unor persoane de pe raza judeţelor Galaţi, Suceava şi Botoşani. Asta după ce anchetatorii au stabilit că, în perioada august 2016 – aprilie 2017, „pe raza judeţelor Galaţi şi Suceava a acţionat un grup infracţional organizat, cu extensii în Ucraina, specializat în introducerea în România, în mod ilegal, a unor importante cantităţi de ţigări şi în comercializarea acestora”. Din grup făceau parte inclusiv cetăţeni ucraineni, fiecare dintre membrii acestuia „având roluri bine stabilite în vederea realizării cu succes şi în condiţii de maximă conspirativitate a activităţilor ilicite”.
Cercetările procurorilor au stabilit că făptuitorii ucraineni aveau rolul de a se ocupa de introducerea din Ucraina în România a ţigărilor pe raza localităţii Vicovu de Sus, judeţul Suceava, şi de depozitarea temporară a acestora. Apoi urmau cei desemnaţi cu transportul ţigaretelor către o parte dintre cumpărători, ce aveau rolul de a se ocupa de comercializarea en detail, organizându-se, în acest scop, inclusiv autovehicule ce fuseseră modificate structural în vederea disimulării mărfii de contrabandă. Pentru un profit cât mai bun, „a fost constituită şi pe raza judeţului Galaţi o reţea de distribuţie a ţigărilor preluate de la ramura ce acţiona pe raza localităţii Vicovu de Sus”. Din calculele făcute de anchetatori a reieşit că, în perioada cât a activat grupul infracţional „membrii acestuia au introdus în România, din Ucraina, în mod ilegal, peste 150.000 de pachete cu ţigări de contrabandă, de diferite mărci”.
O captură importantă, cu ocazia descinderilor
Potrivit procurorilor DIICOT, cu ocazia percheziţiilor efectuate au fost găsite în diferite locaţii, gestionate de membrii grupului infracţional, alte peste 21.000 de pachete cu ţigări de provenienţă extracomunitară ce urmau să ajungă pe piaţa neagră de profil din cele două judeţe. De asemenea, au fost identificate şi ridicate autovehicule care aveau practicate modificări structurale artizanale în scopul disimulării unor cantităţi de ţigări, ce erau transportate către beneficiari. Acestora li s-au alăturat echipamentele folosite de contrabandişti pentru desfăşurarea activităţii: binocluri de mare putere, aparatură de vedere pe timp de noapte, staţii profesionale de emisie recepţie, aparatură de localizare prin GPS ş.a. Mai mult, spun anchetatorii, cu ocazia percheziţiei efectuate la garajul deţinut de unul dintre inculpaţi, au fost găsite şi elemente de muniţie pentru diferite tipuri de arme şi cantitatea de 21 de grame de cocaină.
Confiscări şi arestări
În timpul descinderilor mascaţilor, s-au găsit şi ridicat în vederea indisponibilizării aproape 16.000 lei şi circa 13.000 de euro, iar faţă de şase dintre membrii grupării s-a luat măsura reţinerii pentru 24 de ore. Ulterior, Tribunalul Galaţi a decis menţinerea în spatele gratiilor, pentru o perioadă de 30 de zile, a patru dintre inculpaţi, iar pentru ceilalţi doi măsura preventivă a arestului la domiciliu. Acţiunea a fost desfăşurată cu sprijinul ofiţerilor de poliţie judiciară din cadrul Brigăzilor de Combatere a Criminalităţii Organizate Suceava şi Bacău precum şi a lucrătorilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Galaţi, Grupării Mobile de Jandarmi „Alexandru cel Bun” Bacău.























Comentarii