Etapa a XIX-a a avut de lămurit în mare măsură întrebarea privind echipa care va câştiga campionatul de juniori al Ligii Inter Conti. Liderul Bucovina Rădăuţi a câştigat prin neprezentare şi a profitat de eşecurile principalelor urmăritoare. Viitorul Liteni a pierdut partida de la Fălticeni după ce a condus cu 2-0 la pauză şi a jucat cu un om în plus pe teren încă din minutul 8, iar Foresta II Siret a cedat la limită la Vatra Moldoviţei, în faţa unei formaţii care a lăsat o impresie frumoasă până acum.
Într-un alt joc al rundei, Forestierul Frumosu s-a impus la Fântânele după un meci spectaculos, cu goluri multe.
Rezultate înregistrate în etapa a XIX-a:
Şomuz Fălticeni – Viitorul Liteni 3-2
Stejarul Cajvana – Progresul Frătăuţii Vechi 3-4
Victoria Vatra Moldoviţei – Foresta II Siret 2-1
Recolta Fântânele – Forestierul Frumosu 3-4
Bucovina Rădăuţi – CS Gura Humorului 3-0
Şomuzul Preuteşti – Bradul Putna 3-0
Moldova Drăguşeni – Avântul Volovăţ 3-0
Formaţiile Bradul Putna şi Avântul Volovăţ s-au retras din campionat după finalul turului şi vor pierde la „masa verde”, cu 3-0, meciurile pe care le mai au de disputat până la finalul sezonului. Recolta Fântânele a primit o depunctare de 3 puncte din partea Comisiei de Disciplină.



























Comentarii