A furat o maşină, apoi a încercat să-i păcălească pe poliţişti

Doi fraţi prinşi la plimbare cu o maşină furată au încercat să-i păcălească pe poliţişti. Lucrători din cadrul Secţiei nr. 4 Poliţie Rurală Gălăneşti, joi, în jurul orei 21, au oprit pentru control un autoturism care circula pe drumul comunal Vuliva către centrul comunei Frătăuţii Noi. În momentul în care poliţiştii s-au apropiat de autoturism în vederea solicitării documentelor pentru control, au observat că nu se află nimeni pe scaunul şoferului. Chiar dacă motorul era încă pornit şi cheile se aflau în contact! Pe bancheta din spate a fost identificat un tânăr, de 19 ani, din comuna Frătăuţii Noi, iar pe un scaun din faţă, fratele acestuia. „Iniţial, ocupanţii maşinii au declarat verbal că o altă persoană, necunoscută, a condus autoturismul şi că a fugit la vederea echipajului de poliţie” se arată într-un comunicat al IPJ Suceava. Ulterior, când a început să se încurce în explicaţii, tânărul de 19 ani a recunoscut că, de fapt, el este cel care a condus autoturismul, deşi nu este deţinător de permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, situaţie confirmată de verificările efectuate de agenţi în baza de date. Asta era însă cea mai mică grijă a lui; cercetările au stabilit că autoturismul aparţine unui bărbat de 30 de ani, din comuna Frătăuţii Noi, fratele conducătorului auto, fiind sustras de tânăr din curtea locuinţei, fără ca proprietarul să aibă cunoştinţă despre acest lucru”. Dosarul penal întocmit vizează săvârşirea infracţiunilor „conducerea unui vehicul fără permis de conducere” şi „furt în scop de folosinţă”.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI