Cu prilejul Zilei Bibliotecarului, simpozion internaţional la Biblioteca USV

„Contribuţia Bibliotecii la afirmarea diversităţii culturale în Bucovina”

Biblioteca Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava şi Asociaţia Bibliotecarilor din România, filiala Suceava, organizează, vineri, de la ora 9, în aula din corpul A a USV, sub genericul „Românie centenară”, simpozionul „Contribuţia Bibliotecii la afirmarea diversităţii culturale în Bucovina”. Este o manifestare cu participare internaţională, dedicată Zilei Bibliotecarului, în cadrul căreia vor susţine comunicări profesori din învăţământul universitar şi preuniversitar, învăţători, bibliotecari, documentarişti, muzeografi, scriitori, informaticieni din diverse instituţii de învăţământ şi instituţii de cultură din municipiul Suceava şi regiunea Cernăuţi. Participă invitaţi de la Institutul „Bucovina” al Academiei Române, Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava, Universitatea Naţională „Yuriy Fedkovych” din Cernăuţi, Universitatea Bucovineană de Stat de Medicină din Cernăuţi, Centrul Cultural Român „Eudoxiu Hurmuzachi” din Cernăuţi, Muzeul Bucovinei din Suceava, Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera” din Suceava, Biblioteca Ştiinţifică a Universităţii Naţionale „Yuriy Fedkovych” din Cernăuţi, Biblioteca Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava, Biblioteca Universităţii „Dunărea de Jos” din Galaţi, Spitalul Judeţean de Urgenţă Suceava, Asociaţia Bibliotecarilor din România, Filiala Suceava, Casa Corpului Didactic „George Tofan” din Suceava, colegii, licee şi şcoli gimnaziale din partea de sud a Bucovinei.

Evenimentul va cuprinde şi vernisajul unei expoziţii inedite cu publicaţii editate la Institutul „Bucovina” al Academiei Române, cărţi semnate de autori bucovineni de diferite etnii şi aflate în colecţiile Bibliotecii USV. Elevi de la Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu” din Suceava vor expune diverse miniaturi – text miniat, decoraţie manuscris şi decor de copertă.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI