Foresta Suceava a pierdut cu un scor puţin prea dur disputa amicală cu FC Botoşani

Profitând de faptul că n-au avut programate meciuri oficiale la sfârşitul săptămânii precedente, formaţiile FC Botoşani şi Foresta s-au întâlnit într-un joc amical. Partida disputată pe stadionul „Municipal” s-a încheiat cu scorul de 3-0 în favoarea echipei gazdă, pregătită de Leo Grozavu. Chiar dacă au pierdut la scor de neprezentare, sucevenii nu au făcut un joc tocmai rău, în condiţiile în care ultimele două goluri ale partidei au fost marcate în secvenţele de final.

Botoşănenii au deschis scorul în minutul 33 prin Vaşvari, care a transformat cu siguranţă o lovitură de pedeapsă. Penaltiul a fost provocat de o ieşire neinspirată a portarului sucevean Hânţăscu.

Golul de 2-0 a venit târziu, în minutul 90, fiind înscris uşor involuntar de Popovici, care a intenţionat să centreze, numai că mingea a fost scăpată în poartă de Niga, portarul sucevean având câteva reflexe excelente până în acel moment. Scorul final a fost stabilit în secvenţele de prelungiri de către Juncănaru, cu un şut lobat.

Cea mai mare ocazie de gol din contul sucevenilor i-a aparţinut lui Căinari. Se cuvine remarcată şi prestaţia juniorilor Florescu şi C. Buziuc, care au avut o evoluţie curajoasă. Gazdele au avut şi ele o sumedenie de situaţii de a înscrie, dar au ratat cu nonşalanţă.

Foresta Suceava a început meciul în formula: Hânţăscu – Cerlincă, Masella, Lung, Florescu – Asanache – Căinari, Dumitriu, Stănescu, Vraciu – B. Rusu. Pe parcursul reprizei secunde au mai intrat Niga, Drugă, Mutu, Strugariu, Aeroaiei, Grumezescu, C. Buziuc.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI