Două şoferiţe implicate într-o ciocnire pe DJ 177

Două conducătoare auto din judeţul Suceava au ajuns la finele săptămânii trecute de la volan pe mâna medicilor, după ce au fost implicate într-un accident rutier. Oamenii legii au stabilit că vinovată de producerea acestuia este o femeie de 65 de ani, domiciliată pe raza localităţii Mănăstirea Humorului. Aceasta se deplasa cu maşina din dotare pe DJ 177 dinspre comună către oraşul Gura Humorului, dar, din cauza „nepăstrării unei distanţei regulamentare în mers, a intrat în coliziune faţă-spate cu autoturismul condus în faţa sa de o femeie de 53 de ani, din municipiul Vatra Dornei”. În urma impactului, a rezultat rănirea celor două şoferiţe care au fost transportate la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale, femeia de 53 de ani nefiind internată. Ambelor conducătoare auto li s-au recoltat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, iar în cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluţionat procedural.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI