Melania Gheţău de la CN „Eudoxiu Hurmuzachi” Rădăuţi şi Rareş-Gabriel Golean de la CN „Mihai Eminescu” Suceava, Miss & Mister Bucovina

Asociaţia de ajutorare a copiilor şi tinerilor dotaţi, talentaţi şi din sistemul de protecţie a copilului aflat în dificultate „Euroactiv” Suceava, Shopping City Suceava, Asociaţia „Alecs Group”, Asociaţia Societatea pentru Egalitate de Gen (SEG), în parteneriat cu Palatul Copiilor Suceava, Primăria Liteni, Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret, Patronatul Tinerilor Întreprinzători din judeţul Suceava, Casa de Cultură a Studenţilor Suceava şi Alka România au organizat sâmbătă concursul judeţean „Miss & Mister Bucovina”, ediţia a VI-a, la Shopping City Suceava. Concursul a fost organizat cu ocazia aniversării a 10 ani de activitate a asociaţiei „Euroactiv” şi a presupus readucerea în competiţie, la nivel judeţean, a perechilor care au obţinut titlul de Miss & Mister Boboc la nivelul unor licee. Aşadar, după cum ne-au transmis organizatorii, au concurat 15 perechi, reprezentând Liceul Tehnologic „Iorgu Vîrnav Liteanu” Liteni, Colegiul „Alexandru cel Bun” Gura Humorului, Colegiul Tehnic „Petru Muşat” Suceava, Liceul Teoretic „Ion Luca” Vatra Dornei, Colegiul Naţional „Petru Rareş” Suceava, Colegiul Naţional „Nicu Gane” Fălticeni, Colegiul Economic „Dimitrie Cantemir” Suceava, Colegiul Naţional „Ştefan cel Mare” Suceava, Liceul Tehnologic „Oltea Doamnă” Dolhasca, Colegiul Naţional „Eudoxiu Hurmuzachi” Rădăuţi, Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” Suceava, Colegiul Tehnic Rădăuţi, Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară Suceava, Colegiul de Informatică „Spiru Haret” Suceava, Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu” Suceava.

Probele concursului au fost: prezentarea concurenţilor, dans rock & roll şi latino, perspicacitate, prezentarea ţinutelor de seară, plus întrebări de cultură generală. Invitata specială a evenimentului a fost JO, „ce a susţinut un concert electrizant ce a încântat publicul numeros”.

Clasamentul final a fost prezentat de Loredana­Mihaela Ceică, preşedinta juriului: Miss & Mister Bucovina ediţia a VI-a 2017 – Melania Gheţău de la Colegiul Naţional „Eudoxiu Hurmuzachi” Rădăuţi şi Rareş-Gabriel Golean de la Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” Suceava; locul II – Diana Popovici de la Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară Suceava şi Rareş-Lucian Candrea de la Liceul Teoretic „Ion Luca” Vatra Dornei; locul III – Delia Iacob de la Liceul Tehnologic „Iorgu Vîrnav Liteanu” Liteni şi Sebastian Cristea de la Liceul Tehnologic „Oltea Doamnă” Dolhasca; Miss & Mister Popularitate – Iustina Stanca şi Casia Gabinat de la Colegiul Naţional „Petru Rareş” Suceava; Miss & Mister Dance – Anamaria Croitoru şi cu Lucian-Andrei Faraon de la Colegiul „Alexandru cel Bun” din Gura Humorului.

Juriul concursului judeţean a fost compus din: prof. Loredana­Mihaela Ceică; prof. Biatrice Choleva – director la Palatul Copiilor Suceava; prof. Narcisa Daniela Ştefănescu – asociaţia „EUROACTIV” Suceava; Luminiţa­Viorica Banc – preşedinta Asociaţiei Societatea pentru Egalitate de Gen (SEG) Suceava; Cristi Câtea de la agenţia Professional Excell by Mra Models Agency.

Premiile au fost oferite de sponsori, constând din vouchere, cadouri, abonamente etc.

Regia concursului a fost coordonată de prof. Mihai Greciuc. Echipa de organizare a fost compusă din: prof. Narcisa-Daniela Ştefănescu de la asociaţia „Euroactiv”, Constantin Alecsa de la Asociaţia „Alecs Group”, ec. Viorica-Luminiţa Banc, împreună cu voluntarii Euroactiv Adriana Gortolomei, Călin-Andrei Croitor, Robert Balan, Gabriela-Ionela Ilaşcă, Adelin-Codruţ Palaghiciuc, Luca Răscol, Cosmin Nesteriuc, Cosmin Gulei, Gabriel Petrică Ciornei, Anca Cheia, Ioana Grigoraş, Diana Morariu, Cosmin Munteanu, alături de Melis Bogdan şi coregraful Vlad Palamariu. Ni s-a precizat că prezentarea evenimentului a fost asigurată gratuit de Mihaela Bârsan de la Televiziunea Intermedia Suceava.

Cu această ocazie, organizatorii evenimentului au mulţumit tuturor sponsorilor şi colaboratorilor care au sprijinit acţiunile „Euroactiv” timp de 10 ani de activitate.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI