> Pentru executare silită, la ANAF au fost transmise 39 de dosare, suma urmărită ridicându-se la 1,63 milioane lei
La începutul anului 2017, Agenţia de Plăţi şi Intervenţii în Agricultură (APIA) Suceava avea 13.839 de debitori europeni, în urma acordării sprijinului financiar pentru schemele aferente cererii unice de sprijin pe suprafaţă, 1.613 dintre aceştia fiind înregistraţi pe durata anului trecut. Iacob Vasile Caciur, director executiv al instituţiei, declară că valoarea totală a debitelor este de 23,61 de milioane de lei, în anul 2016 stabilindu-se debite de 1,48 milioane de lei. Conform lui, în total, în perioada 2007-2015, s-a reuşit recuperarea a 18 milioane de lei, doar în 2016 din debite adunându-se 2,56 de milioane de lei. Astfel, de încasat au mai rămas 5,31 de milioane de lei, la finele anul trecut nivelul de recuperare a debitelor înregistrate la nivelul Centrului Judeţean Suceava fiind de 77%.
„Sperăm într-o creştere semnificativă a acestui procentaj, prin compensarea sumelor datorate cu plăţile care urmează a se efectua pentru cererile aferente campaniei din 2016” reliefează directorul executiv al APIA.
Conform lui Iacob Vasile Caciur, din recuperările din 2016, cea mai mare parte revine compensărilor, respectiv 10,37 milioane de lei, prin plată voluntară încasându-se 7,62 milioane de lei. APIA Suceava a întocmit şi transmis 429 procese-verbale de calculare de accesorii la debite, precum şi 101 decizii de revocare a titlurilor de creanţă ale fermierilor care au decedat, valoarea acestor titluri fiind de 93.543 lei.
Pe de altă parte, acolo unde debitele nu s-au încasat prin conformare voluntară sau compensare, pentru executare silită dosarele au fost transmise Autorităţii Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF). În cauză sunt 39 documentaţii, suma de executat ridicându-se la 1,63 milioane de lei. În 460 de cazuri, în care de recuperat erau sume de până la 10 lei, nu s-au mai întocmit procese-verbale de constatare şi de stabilirea creanţelor bugetare. În ceea ce priveşte Registrul debitorilor naţionali, în anul 2016 au fost înregistrate 267 procese-verbale de constatare aferente diverselor tipuri de sprijin financiar din bugetul de stat, pentru intervalul 2007-2015 acestea însumând 822.000 lei.
La APIA Suceava, la debut de 2017 figurau 154 debitori naţionali, totalul datorat fiind de aproximativ 400.000 lei.
Pe de altă parte, fermierii care s-au simţit nedreptăţiţi s-au adresat instituţiei sucevene cu 23 de contestaţii.























Comentarii