„Cupa Mărţişorului” la şah

În organizarea Clubului Sportiv Ariadna Suceava, în data de 25 februarie a.c., a avut loc la Iulius Mall „Cupa Mărţişorului” la şah pentru copii. Au fost prezenţi copii din judeţ cu vârste cuprinse între 6 şi 15 ani.

Turneul s-a desfăşurat pe durata a cinci runde, open, sistem elveţian, fără durată de timp. Au participat 19 fete şi 27 de băieţi.

Marii câştigători au fost Moroşan Alexandra, cu 5 puncte din 5, şi Antonesei Răzvan, cu 5 puncte din 5. Avându-se în vedere diferenţele mari de vârstă între concurenţi, organizatorul concursului a premiat primii trei la fiecare categorie de vârstă. Astfel, la fete, prima la 8-10 ani s-a clasat Irina Vaman din Frumosu; la grupa 10-12 ani, s-a clasat Alexandra Moroşan, Suceava; la grupa 12-14 ani, prima a fost Georgiana Tâmpescu din Frumosu.

La băieţi, grupa 6-8 ani – Mihail Daniel Niga din Frumosu; la grupa 8-10 ani – Alexandru Berari, Suceava; la grupa 10-12 ani – Răzvan Antonesei, care urmează cursuri de şah la Palatul Copiilor Suceava, sub îndrumarea antrenorului Marian Culapov; la grupa 12-14 ani – Ionuţ Caprian din Frumosu; la grupa peste 14 ani, primul a fost Şutu Sergiu, tot din Frumosu.

Primul loc a fost recompensat cu câte o cupă, primilor trei de la fiecare grupă de vârstă le-au fost acordate medalii, iar tuturor concurenţilor diplome. Cupele, medaliile şi diplomele au fost asigurate de Direcţia Judeţeană de Sport şi Tineret Suceava cărora le mulţumim. Mulţumim şi gazdelor pentru condiţiile de concurs asigurate.

În urma acestui turneu se remarcă următoarele: participarea eficientă a copiilor din localitatea Frumosu, care au câştigat jumătate din cupele puse în joc, credem şi datorită competenţei dnei profesoare de sport Tatiana Elena Istrate, foarte inimoasă şi cu dragoste pentru sportul minţii. De asemenea, la acest turneu au participat, în premieră la un concurs de şah şi copiii de la cercurile de şah, de pe lângă parohiile ortodoxe „Sf. Simion” din Suceava, preot paroh Constantin Ciupu, şi „Sf. Andrei” din Burdujeni, preot paroh Ionuţ Duţuc. Copiii de la aceste două cercuri de şah au fost printre laureaţi, spre lauda lor. Condiţiile de pregătire asigurate de cele două parohii sunt foarte bune şi trebuie remarcat în mod special acest lucru.

Mulţumim părinţilor şi copiilor pentru modul cum s-au prezentat şi au tratat acest turneu şi credem că şahul sucevean are şanse să devină foarte competitiv la nivel naţional. (Ing. MIHAI PÂNZARU, preşedinte CS „Ariadna” Suceava)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI