> Condiţia este ca înainte să realizeze sensul giratoriu din zonă
Retailerul german Lidl urmează să construiască un nou magazin în municipiul Suceava, în cartierul Zamca, după ce Consiliul Local a aprobat realizarea acestei investiţii.
Condiţia impusă firmei este să realizeze – înainte de a începe lucrările – sensul giratoriu din zona respectivă, pentru a nu fi afectat traficul rutier.
Lidl a mai deschis, anul trecut, în municipiul Suceava, alte două magazine, în cartierul Burdujeni, iar altul vizavi de bazar.
Cel din Zamca va fi al treilea magazin din municipiul Suceava, cel aflat la intrarea dinspre Gura Humorului fiind amplasat pe teritoriul comunei Şcheia.
Potrivit unor informaţii transmise anterior, un nou magazin Lidl presupune o investiţie de peste 2 milioane de euro.

























Comentarii