La UPU şi SAJ

Fişele pacienţilor transportaţi cu ambulanţele se completează digital şi pe hârtie

Medicul şef al Unităţii de Primiri Urgenţe (UPU) din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Suceava, Liviu Cîrlan, a declarat că personalul medical al unităţii utilizează în prezent tableta pentru completarea fişelor pacienţilor, în paralel cu înscrierea datelor pe suport de hârtie, nefiind comunicată însă o dată de la care raportarea se va face doar digital.

Cîrlan a spus că UPU Suceava a fost dotată cu patru tablete şi patru computere, iar personalul medical a fost instruit cu privire la utilizarea acestor tablete, un medic urgentist şi o asistentă medicală participând la cursuri de instruire în acest sens.

Medicul a arătat că se face o analiză la nivel naţional privind funcţionarea sistemului de raportare digitală şi urmează să se stabilească data de la care se va renunţa la utilizarea foilor de observaţie pe suport de hârtie.

„Deocamdată, încă se lucrează la upgradare, la calitatea semnalului, la instruirea celor vor folosi tabletele” a explicat Cîrlan, adăugând că această perioadă de trecere este oarecum „greoaie”, deoarece datele sunt înscrise şi pe tabletă, şi pe suport de hârtie, iar uneori se întâmpină dificultăţi din cauza calităţii semnalului.

Cîrlan a precizat că UPU Suceava ar mai avea nevoie de încă zece tablete pentru a putea fi acoperite toate sectoarele de activitate ale unităţii.

La rândul său, directorul Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Suceava, medicul Alexandru Lăzăreanu a declarat că, deocamdată, la nivel central, nu s­-a luat încă o decizie cu privire la utilizarea sistemului de raportare digitală.

„Deocamdată nu s­-a luat o decizie. Când se va lua, ni se va comunica data de la care se trece doar la raportarea pe suport magnetic” a spus Lăzăreanu.

El a mai spus că Serviciul Judeţean de Ambulanţă Suceava a fost dotat cu 30 de tablete ce sunt deja utilizate de echipajele de urgenţă prespitalicească, dispozitive ce permit, printre altele, scrierea şi transmiterea în format electronic a datelor medicale ale pacienţilor transportaţi cu autospecialele SAJ.

Directorul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Suceava a precizat că tabletele au fost puse la dispoziţia SAJ Suceava în cursul lunii mai 2016, de Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, în cadrul unui proiect european, iar utilizarea efectivă a acestora a început de la 1 septembrie 2016, în paralel cu folosirea foilor de observaţie.

Medicul Alexandru Lăzăreanu a menţionat că directorul medical al SAJ Suceava, asistenta şefă şi un asistent medical de la Rădăuţi au participat la cursuri intensive de instruire cu privire la utilizarea tabletelor, apoi a fost instruit personalul din toate substaţiile SAJ Suceava.

El a spus că pe parcursul celor aproape şapte luni personalul a început să se obişnuiască şi să folosească tabletele.

„Încet-încet, se obişnuieşte toată lumea cu tableta. Ei spun acum că e greu, pentru că e de scris şi pe hârtie şi pe tabletă, dar foarte mulţi care se pricep recunosc că va fi mai uşor de introdus datele pe tabletă” a mai spus Lăzăreanu.

De precizat este că, la sfârşitul lunii ianuarie 2017, secretarul de stat Raed Arafat îşi exprimase speranţa, în cadrul unei conferinţe de presă, ca din cursul lunii martie să poată fi implementat la nivel naţional sistemul de raportare digitală pentru serviciile de ambulanţă, unităţile de primiri urgenţă şi SMURD şi să se renunţe la înscrierea datelor pe fişele de hârtie.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI