> Ministerul speră că se vor clarifica aspectele ce au dus la retragerea certificării FSC
Ministerul Apelor şi Pădurilor a anunţat, marţi, printr-un comunicat de presă, că va supraveghea foarte atent activitatea companiei austriece Holzindustrie Schweighofer după decizia organizaţiei Forest Stewardship Council (FSC) de a retrage certificarea pentru Schweighofer Holzindustrie.
„Ministerul Apelor şi Pădurilor (MAP) a luat act de decizia organizaţiei internaţionale Forest Stewardship Council (FSC) de a retrage certificarea pentru lemnul procesat de grupul austriac Schweighofer, având ca motivaţie principală „o posibilă încălcare a legislaţiei privind standardele de măsurare a materialului lemnos” se arată în comunicat.
Ministerul Apelor şi Pădurilor arată că în condiţiile în care se vorbeşte despre cel mai mare procesator de material lemnos din România, retragerea certificării FSC presupune, din partea autorităţii publice centrale din domeniul silviculturii, o atenţie mai mare.
„În acest sens, în perioada următoare, MAP împreună cu gărzile forestiere vor supraveghea foarte atent activitatea companiei, astfel încât să ne asigurăm că suspiciunile invocate de experţii FSC nu au consecinţe de natură legală, privind aplicarea legislaţiei silvice specifice” se arată în comunicat.
Totodată, MAP speră că societatea Schweighofer Holzindustrie va depune toate eforturile pentru a clarifica aspectele invocate care au dus la retragerea certificării FSC.
Compania austriacă Holzindustrie Schweighofer a anunţat, vineri, după ce FSC a decis dezasocierea, că va optimiza sistemele de control şi va intensifica acţiunile pentru a asigura un lanţ de aprovizionare sustenabil în România, iar în acelaşi timp va continua un dialog constructiv cu Forest Stewardship Council (FSC) pentru a defini planul de reasociere.
Reamintim că, într-un comunicat de presă, grupul Schweighofer anunţa că decizia FSC de a se dezasocia de grup este un prilej de a intensifica şi mai mult eforturile de a implementa şi optimiza sistemele de control pentru a asigura un lanţ de aprovizionare sustenabil în România.























Comentarii