Constantin Hluşneac (care chiar mâine împlineşte 65 de ani!) ne propune un nou volum, în care se vor regăsi „economiştii, finanţiştii, comercianţii, oamenii politici, medicii, literaţii, oamenii din pătura de jos a societăţii, dar şi aceia din clasele avute, care cad victime propriilor acţiuni”. După cum autorul precizează în cuvântul înainte, textele cuprinse în „Tablete rogvaiv. Proză scurtă” (Accent Print, Suceava, 2016, 250 p.) evocă „întâmplări care au avut impact tulburător” asupra sa, dar şi altele, de natură a genera umorul, din cele „cum numai oamenii simpli, din popor, le pot zămisli”. Poate că deja ştiţi că el nu-i doar un cronicar/ prozator, ci şi autor de versuri, astfel anunţându-şi aici o profesiune de credinţă: „Eu nu scriu să-mi fie scrise/ Gândurile din nopţi de vise/ (…) Ci doar fapte din trăiri”… Până-i veţi citi noua carte (aşteptând-o pe cea pe care deja a alcătuit-o şi e pregătită de !), îl puteţi vedea/ asculta într-un interviu luat de Dumitru Brădăţan la Tv Plus Suceava, duminică, de la orele 11 şi 24.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!




























Comentarii