Într-un cătun din comuna Dorna Arini

O maşină a ars complet, cu tot cu garaj

> Proprietarul a suferit arsuri de gr. I la o mână

Militarii Detaşamentului de Pompieri Vatra Dornei au intervenit, marţi seară, după ora 19, cu două autospeciale şi o ambulanţă SMURD, pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu izbucnit la un garaj din comuna Dorna Arini.

În momentul intervenţiei ardeau garajul şi un autoturism din interior. Pompierii au protejat casa şi o anexă, ameninţate de propagarea flăcărilor, iar până la ora 20.40 au stins focul.

Pe timpul intervenţiei, paramedicii SMURD au acordat primul ajutor medical proprietarului, care a suferit arsuri de gradul I la mâna stângă; acesta nu a vrut să fie transportat la spital.

Garajul, pe o suprafaţă de aproximativ 32 mp, şi maşina din interior au ars aproape complet.

Pompierii au stabilit că flăcările au izbucnit de la un scurtcircuit la motorul maşinii.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI