Poate că nu aş fi abordat niciodată subiectul ce urmează, dacă în presă nu apărea un articol cu titlul „Cartierul Iţcani considerat cel mai nesigur cartier din ţară”. În publicaţie se evidenţiază, conform cercetării Storia, oraşul cu cel mai ridicat grad de siguranţă din ţară – Oradea. Despre Iţcani, poate voi scrie pe viitor. Acuma aş dori să scriu câteva impresii despre acest oraş, Oradea, care se evidenţiază nu numai în ce priveşte siguranţa, dar şi în privinţa dezvoltării economice – creşterea nivelului de trai al oamenilor, crearea locurilor de muncă, a serviciilor publice de înaltă calitate, munca pentru binele comun, dar mai ales grija şi respectul faţă de cetăţeni. Locul I municipiul Oradea, locul I judeţul Bihor în topul sumelor nerambursabile primite din fonduri europene.
În iunie 2016 am avut o ofertă pentru recuperare la staţiunea 1 Mai – Oradea. În sejurul de 16 zile intra şi ziua de 5 iunie (alegeri). De aceea am amânat pentru următorul sejur, pentru a putea participa la vot. Deoarece am ajuns pe 8 iunie în staţiune, se vorbea despre alegeri. Am stat de vorbă cu un consilier din comuna Ineu (soacra lui îmi era colegă de cameră). Iată ce mi-a spus: consilierii se înţeleg foarte bine chiar dacă fac parte din partide diferite, nu iau nicio măsură înainte de a se sfătui şi cu oamenii din sat. Primarul este apropiat de oameni, iar pentru rezolvarea problemelor ivite se implică personal, merge la faţa locului (după caz), cere relaţii şi, cu multă chibzuinţă în spiritul legii şi al dreptăţii, dă soluţii corecte. Acolo nu există ură, răzbunare, „muşchii tari” ai unora sau altora. Primarul nu uită „de unde a plecat” şi că datorită oamenilor el este cel mai important om al comunei. El nu ezită să participe şi la durerea unor familii, la pierderea vreunui membru, încurajând, ajutând acea familie, aşa încât se poate spune că toţi împreună trăiesc într-o mare familie. Unor familii foarte sărace, împreună cu oamenii din sat, le-a construit case. În altă zi, consilierul mi-a adus un ziar din mai 2016 „Bună ziua, Bihor!”.
– V-am adus, doamnă, una din publicaţiile locale, să vă conving că ce v-am spus nu e laudă, ci purul adevăr. Candidaţii nu vin cu promisiuni, ci cu realizări. Ei spun aşa: „Nu ascultaţi pe nimeni, nici pe noi, nici pe adversarii noştri, ci ascultaţi numai faptele; şi ale unora, şi ale altora, căci ele nu vă pot spune decât adevărul şi numai adevărul!”. Am luat ziarul cu mine. Am vrut să-l arăt candidatului pentru Parlament, când va veni la adunare să ne ceară votul… Dar nu a mai venit nimeni, pentru că au ştiut că oricum vor fi aleşi.
Am întrebat dacă deputaţii vin în comună măcar o dată la 4 ani. „Cum o dată la 4 ani? Vin frecvent, ne întreabă ce probleme avem, ne ajută”.
– De ce lăcrimaţi doamnă? m-a întrebat consilierul.
– Aşa sunt eu. Plâng şi la supărare, şi la bucurie. M-a emoţionat tot ce mi-aţi povestit.
Era să spun eu unui străin că la noi umblă bieţii oameni de zeci de ani cu hotărâri judecătoreşti definitive, irevocabile pe la uşile celor ce împart dreptatea şi nimeni nu le face dreptate? Ba mai mult, se scot vinovaţi că cer proprietăţile luate cu japca? Că oamenii au epuizat economiile prin judecăţi, s-au îmbolnăvit, iar unii au părăsit această lume cu inima îndurerată, fără a vedea rezolvată vreo problemă?
Un gest de preţuire, de respect faţă de oameni am simţit personal: m-am pomenit, înainte de anul nou, cu o frumoasă felicitare din partea direcţiunii hotelului „Ceres”, cu adresa în care era şi nu-mărul de casă. În condica de sugestii şi reclamaţii care este pusă la dispoziţia pacienţilor am scris câteva impresii cu privire la comportamentul personalului hotelier faţă de oaspeţi, cu privire la renovarea bazei de tratament, dotarea cu mobilier nou, dar mai ales despre felul cum se comportă personalul medical cu bolnavii. Am făcut şi o propunere: ceva îmbunătăţiri în aleea ce duce la hotel, în faţa hotelului. Sunt sigură că se va ţine cont de ea, pentru că acolo muncesc oameni serioşi, receptivi, atenţi, dar mai ales respectuoşi. De aceea acolo te duci cu bucurie. De acolo pleci mulţumit.
ARTEMIZIA GHEORGHI,
Brodina
Comentarii