Cel mai întârziat buget din ultimii 13 ani

> Edilul-şef Ion Lungu a precizat că, de când se află la conducerea Primăriei, din 2004, nu s-a mai întâmplat niciodată ca, timp de două luni, municipiul Suceava să nu aibă buget

Autorităţile municipale sucevene aşteaptă publicarea Legii bugetului de stat în Monitorul Oficial al României, astfel încât să poată fi derulate procedurile pentru aprobarea bugetului local. Primarul Ion Lungu a declarat ieri, într-o conferinţă de presă, că după intrarea în vigoare a acestei legi este nevoie de încă cel puţin 17 zile pentru ca proiecţia de venituri şi cheltuieli pe anul în curs să ajungă pe masa de dezbateri a deliberativului. Edilul-şef a întocmit un grafic al consultărilor premergătoare pe marginea prevederilor bugetare, iar după întâlniri cu responsabilii unităţilor de învăţământ preuniversitar urmează cele cu grupurilor politice ale consilierilor şi cu şefii de asociaţii de proprietari, dar şi dezbaterea publică obligatorie, conform prevederilor legale.

Lungu a precizat că, de când se află la conducerea Primăriei, din 2004, nu s-a mai întâmplat niciodată ca, timp de două luni, municipiul să nu aibă buget.

„Eu îmi doresc ca bugetul de stat să fie cât mai repede publicat în Monitorul Oficial, să-l aprobăm pe cel local, în şedinţa Consiliului Local de pe 27 februarie, şi să trecem la treabă. Este pentru prima dată în ultimii 13 ani când bugetul Sucevei se aprobă cu o aşa de mare întârziere” a reliefat primarul.

După unul „umflat” electoral, anul acesta Suceava va avea un buget cu 23% mai mic

Potrivit proiectului propus dezbaterilor, bugetul de venituri şi cheltuieli pe 2017 este fundamentat la 381,86 de milioane de lei, fiind mai mic cu 2,43% faţă de cel aprobat în anul 2016.

Pe de altă parte, conform execuţiei bugetare de la începutului lui decembrie anul trecut, totalul veniturilor municipiului Suceava a fost de 232,85 de milioane de lei, din care 405,19 milioane de lei aprobate prin hotărâre a Consiliului Local, ceea ce înseamnă realizări de doar 57,47% din program. Şeful municipalităţii a apreciat că în 2016, având loc alegeri, prin amendamentele aduse de consilierii locali, a fost aprobat un buget supraevaluat.

„Practic, bugetul pe anul 2017, comparativ cu 2016, este mai mic cu 23%. An de an trebuie să reglăm bugetul, astfel încât să ajungem la parametri de execuţie cât mai mari” a explicat Ion Lungu.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI