Informare meteo de la ANM

Ploi şi ninsori

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o informare meteo de precipitaţii însemnate cantitativ, ninsori moderate la munte şi în Moldova, valabilă până pe 9 februarie, la ora 6. În intervalul menţionat, temporar se vor semnala precipitaţii în toate regiunile. Cantităţile de apă vor depăşi local 15-20 l/mp, iar în Moldova, Dobrogea, Muntenia şi în zonele deluroase şi montane din restul teritoriului, pe arii restrânse, cantităţile de apă vor fi de 30-40 l/mp.

În cursul nopţii de luni spre marţi (6/7 februarie) şi pe parcursul zilei de marţi (7 februarie), va ploua pe arii extinse, exceptând jumătatea de nord a Moldovei şi zona montană înaltă, unde vor predomina ninsorile.

Începând din cursul nopţii de marţi spre miercuri (7/8 februarie), în cea mai mare parte a Moldovei şi în zona de munte va ninge şi se va depune strat nou de zăpadă, local mai consistent. În restul teritoriului vor fi precipitaţii mixte, iar în sud-estul ţării, începând din după-amiaza zilei de miercuri (8 februarie), treptat vor predomina ninsorile. Vântul va avea intensificări temporare în sudul Moldovei, cea mai mare parte a Munteniei şi a Dobrogei, cu viteze ce vor depăşi la rafală de 50-55 km/h.

Trecător şi pe arii restrânse se va produce polei, cu o probabilitate mai ridicată în jumătatea de sud a Moldovei şi în Bărăgan.

Notă: Unele intensificări ale vântului vor fi la începutul intervalului şi în sudul Banatului, precum şi în Oltenia şi Muntenia. (A.T.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI