> S-a constatat că obiectivul este inclus în programul de investiţii
Alocarea a 14 milioane de lei în plus pentru pârtia de schi de pe Rarău, amendament propus de parlamentarii PNL de Suceava, a fost respinsă, vineri, în comisiile reunite pentru politică economică, reformă şi privatizare şi pentru industrii şi servicii.
Parlamentarii PNL de Suceava au anunţat că deputatul PSD de Suceava Cătălin Nechifor a votat împotriva acestei alocări.
Nechifor a spus însă că ministrul turismului a spus în faţa comisiilor că ministerul va finaliza în acest an câteva pârtii de schi din ţară, între care cea de pe Rarău.
Într-o postare pe pagina sa de socializare, deputatul Cătălin Nechifor arată că la votarea bugetului Ministerului Turismului au fost şi amendamente depuse, însă toate au căzut la vot, din varii motive.
„La unul aş vrea să mă opresc, nu de alta, dar unii mai proaspeţi în ale procedurilor parlamentare par să nu fi înţeles chiar din prima. Deci, prin amendamentul depus de nişte colegi din PNL, se solicitau sume de bani în plus pentru continuarea lucrărilor la pârtia de schi de la Câmpulung Moldovenesc (nu mai fac referire la informaţiile trunchiate din susţinerea formulată pentru amendament şi nici la faptul că banii solicitaţi erau mai puţini decât cei necesari pentru finalizare).
Practic, ministrul turismului a precizat (şi va fi pe site înregistrarea şedinţei comisiilor reunite) că investiţia de la Câmpulung Moldovenesc este în programul ministerului şi va fi finalizată în acest an. Drept urmare, prin vot, membrii comisiilor au considerat că adoptarea acestui amendament nu se justifică, întrucât obiectivul este deja cuprins în programul de investiţii, iar o eventuală începere a tronsonului II se poate face numai după obţinerea tuturor avizelor conform legislaţiei, în mod special avizul de mediu.
Asta înseamnă că Primăria Câmpulung Moldovenesc trebuie să urgenteze obţinerea acestor documente şi să ţină strâns legătura cu Ministerul Turismului pentru a finaliza lucrarea în timpul preconizat. E foarte bine că şi anul trecut s-au efectuat lucrări în continuare, dar acestea trebuie accelerate, întrucât condiţiile meteo sunt în regulă doar pe o perioada scurtă de timp, într-o zona montană aşa cum este Rarăul. Şi da, aştept şi eu să apară această nouă atracţie a Bucovinei, pe lângă Transrarău, pe care l-am realizat în 2014, care concurează cu Transfăgărăşanul şi Transalpina la nivel naţional şi care este singurul drum montan de altitudine deschis şi în timpul iernii” a explicat Nechifor.
În motivarea respingerii amendamentului formulat de parlamentarii PNL de Suceava se arată că „prin vot, membrii comisiilor au considerat că adoptarea acestui amendament nu se justifică, întrucât obiectivul este deja cuprins în programul de investiţii, iar eventuala începere a tronsonului II se poate face numai după obţinerea tuturor avizelor, conform legislaţiei, în mod special avizul de mediu” se mai menţionează în motivare.
Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava şi al Organizaţiei Judeţene PNL, Gheorghe Flutur, anunţase, miercuri seara, că, împreună cu parlamentarii liberali de Suceava, a fost formulat un amendament la legea bugetului prin care să se aloce suma de 14 milioane de lei pentru finalizarea pârtiei din masivul Rarău.
Astfel, potrivit lui Flutur, amendamentul propune o suplimentare a sumei prevăzute pentru Ministerul Turismului pentru realizarea obiectivelor de investiţii în turism cu suma de 14 milioane de lei pentru realizarea obiectivului de investiţii „Pârtia de Schi «Rarăul»” din municipiul Câmpulung Moldovenesc, în vederea finalizării tronsonului I şi începerea lucrărilor la tronsonul II.



























Comentarii