De Sfinţii Atanasie şi Chiril, patriarhi ai Alexandriei, 31 ianuarie, pe stil vechi, se zice-n popor că ar fi jumătatea iernii. Sfântul Atanasie cel Mare a fost unul dintre cei mai mari episcopi care a condus Biserica creştină din Alexandria. Se impune în disputa împotriva arienenilor. Şi-a dedicat întreaga putere de muncă pentru întărirea Bisericii şi promovarea crezului niceean. Sf. Chiril, educat în şcolile din Alexandria, a slujit ortodoxiei pentru a o apăra. A lăsat o operă vastă, din care o parte s-a pierdut.
Oamenii locului îi ştiu foarte bine şi ţin cu sfinţenie la această sărbătoare care marchează miezul iernii. N-au avut multă carte, dar au o şcoală a vieţii impresionantă, care îi ajută să citească bine şi să cântărească orice calendar al anului. Este jumătatea iernii, spun bătrânii satului. Este ziua în care oamenii satului dau ocol prin gospodărie şi îşi măsoară rezerva de fân. Îşi fac inventarul animalelor, cu deosebire al vacilor care vor făta în lunile februarie – martie, când consumul de fân va fi cu siguranţă mai mare. Îşi fac socotelile. Sunt situaţii când fânul nu le ajunge şi, prin urmare, gândesc la vânzarea câtorva capete. Dacă sunt surplusuri de fân, atunci caută cumpărători sau îl păstrează pentru iarna următoare. Dar, se pare că în acest an, după producţia bună din vară, nu vor fi minusuri la fân. Este un fel de cântar al iernii. Interesant este faptul că a doua jumătate a iernii este mai scurtă, dar bătrânii ştiu bine, începe perioada fătărilor, iar necesarul de furaje, mai ales stocul de otavă, adică a „doua coasă”, mai fragedă, mai suculentă, creşte.
Bătrânii pe care i-am prins… la sfat îşi aduc bine aminte că în seara de Atanasie, celor care purtau acest nume (şi pe vremuri erau mulţi cu numele de Atanasie), li se puneau la poartă sau undeva în bătătură un „buhaş” (adică un brăduţ împodobit, în care se anina un oarece cadou, o sticlă de horiucă), brăduţ aşezat pe o prăjină cam de 10 metri. Numai că era o condiţie: cei care se angajau în „plantarea” buhaşului nu trebuia să fie surprinşi de sărbătoriţi. Altminteri, suportau toată cheltuiala de a doua zi. Păcat că azi numele de Atanasie, Anastasia, Chiril sunt tot mai rare. Se pare că ne plac mai mult nume de: Romeo, Ronaldo, Romario, Amelia, Adelina etc., nume care nu au nimic a face cu spiritualitatea noastră.
Dacă lucrurile mergeau bine, şi de regulă aşa se întâmpla, a doua zi, de Sf. Atanasie şi Chiril, cei sărbătoriţi aveau casa plină. Bucatele aburinde, cu precădere cele… camuflate cu afumătură şi îndesate cu păhărele de horiucă, îndemnau oaspeţii la masa temeinic pregătită. În tinda dintre camera de zi şi camera oaspeţilor („casa mare”) îşi făceau loc muzicanţii: unul la tobă, altul la fluier, dar nu lipsea vioara. Spiritele se încingeau şi, pe un ton iute, începea jocul Huţulka („un joc des şi apăsat”) care antrena toţi oaspeţii.
De bună seamă, nu lipseau glumele, istorioarele, discuţiile pe tema rezervelor de fân şi a efectivelor de animale, a ibovnicelor, dar şi a preţurilor. Tinerii gândeau la o posibilă unire a sufletelor şi a inimilor. …La mulţi ani şi iarnă blândă!
Prof. ION AFLOREI
Comentarii