(după aceea, degeaba le ştie)
„Măi contribuabilule – m-a abordat Profesorul, privindu-mă cu îngăduinţă, ca pe domnul Ponta după mazilire şi ca pe guguştiucul asemănător, care ciuguleşte prin staţiile nemăturate aruncările civilizate ale utilizatorilor transportului în comun de-a valma –, ar cam fi vremea să te adânceşti şi tu în multiculturalitate şi în pluripartidism, ca să ştii pe ce lume trăieşti şi cine te impozitează. Că nu-i destul să-ţi lipeşti mâna dreaptă de buzunărelul din stânga al sacoului când intonezi „O, Tannenbaum” sub cetină încă verde (dar bine jumulită) ca să pari prezidenţios, nici să vă puneţi turban tu şi feregea nevasta, ca să vă daţi adezivi la guvernarea în perspectivă. Ca român bătut de toate vânturile istorice, leorcăit de toate ploile de angarale şi uscat de toate secetele nemeteorologice, cată să te arăţi tobă de deşteptăciune şi de asentimente, că mare ne e toleranţa şi multă le este folosirea ei.
Dacă sumedenia de partide n-ai cum s-o memorizezi, deoarece e fiecare cu a lui şi toate cu ochii pe-ale tale, în minorităţile sexuale ţi-e oarecum să te bagi, că nu ştii pe unde, cu conlocuitorii de bază convieţuieşti paşnic, întrucât nu posezi nici fier vechi, nici găini tentante, cu procedurile felurite ale diverşilor păstrători de reguli sacre nu strică să te pui la curent, pentru că poţi dobândi din asta sugestii, fie de salubrizat sufletul, fie de iertat păcatele făcute, gândite sau ratate. La creştinii ortodocşi, bunăoară, postul înlătură produsele de origine animală, îngăduind – din când în când – doar peştele. Să tot posteşti, că e de unde, trăieşti într-o ţară bogată în aşa ceva: ai dezlegare la hering norvegian, ton brazilian, cambulă australiană, caracatiţă internaţională şi icre (nici ihtiologii emeriţi nu ştiu din ce) cu ceapă. La catolici e interzisă numai carnea, ei au voie la brânză oricum şi de oriunde (însă târla trebuie să fie lună), la lapte tot aşa (dar vaca să nu umble după prea mulţi tauri necelibatari) şi la ouă, nu contează din ce cocoş. Ceva mai greu e pe iudaică, acolo ţi se cere abstinenţă desăvârşită de la mâncare şi apă (inclusiv – bucuria unora! – facerea de baie) de şase ori pe an. Sunt prohibite şi contactele ambigene – poate îţi aminteşti despre ce e vorba dacă dispui de o fereastră cu vedere spre vecina –, ceea ce ne-ar putea ajuta să înţelegem de ce avem noi atâţia Popescu fost Poppel şi atâtea Rifca actualmente Rahila. Cam tot aşa stau lucrurile şi la musulmani, cu ramadanul lor de 30 de zile, însă la ei toate interzicerile se suspendă odată cu lăsarea serii, aşa că postul trupesc durează numai cât e lumină, nu mai trebuie să o stingi tu. Atentatele se pot comite oricând, nu sunt restricţii, însă accesul la guvernare se poticneşte în necredincioşii botezaţi, cu toate strădaniile credulilor netăiaţi împrejur. Budiştii, în cea mai mare parte vegetarieni (a nu se confunda cu mâncătorii noştri de spanace), ţin – dacă îi ţin şi curelele – un post aspru de tot, trei zile numai pâine uscată, apoi optsprezece (18) zile nimic-nimic, cine crede n-are decât. La vecinii lor, hinduşii, e ca la miniştrii noştri de la învăţământ, fiecare cum vrea. Unii postesc în zilele cu lună plină (cum observă ei luna ziua îi priveşte), alţii într-a unsprezecea zi a fiecărei luni (atunci li se purifică lor mintea: la noi e invers, atunci ni se tulbură şi ni se învălmăşeşte, pentru că începe să se aducă pensia, creşterea copilului şi uneori chiar alocaţia de şomaj a celor care nu se complică zadarnic cu contractul de muncă). Destui o fac în funcţie de zeul preponderent, lunea pentru Shiva, joia pentru Brihaspati, vinerea pentru Vishnu, ceea ce ar echivala, pe meleagurile noastre, cu marţi Becali, miercuri Udrea, sâmbătă Zăvoranca şi duminică la meci. Ce-mi place la aceştia din urmă este că felul lor de a posti e tăcerea (ceea ce explică mai mult decât clar de ce ale noastre nici să n-audă de hinduism) şi că ţin un post ca să zic aşa altruist: nevasta pentru soţ, mama pentru fiu, sora pentru frate. În cercurile bine informate se vorbeşte, e drept că şoptit, despre o excomunicare cu afurisenie, din cauză de noră pentru soacră. Erezia inversă, soacră pentru noră, se află în tratament.”
Pentru că magistrului i se uscase gura, ne-am dus la o bere, unde am dezbătut de-ale noastre. Nu pot reda nimic, mai toate finalizându-se cu de dulce.
Comentarii