Produse în valoare de 22.963,5 lei au fost retrase de la comercializare de comisarii pentru protecţia consumatorilor, din cauza unor deficienţe constatate în cadrul acţiunilor de control desfăşurate în perioada premergătoare Crăciunului.
Comisarul-şef adjunct al CJPC Suceava, Vasile Latiş, a informat, marţi, că în perioada premergătoare sărbătorilor de iarnă comisarii suceveni au efectuat mai multe acţiuni de control având ca tematică verificarea produselor specifice acestei perioade, respectiv jucării, lactate, produse din carne, ghirlande şi ornamente luminoase, lumânări de decor, de asemenea dulciuri şi produse de patiserie.
Latiş a precizat, într-un comunicat de presă, că au fost verificaţi 172 agenţi economici, fiind aplicate 57 amenzi în valoare de 138.000 de lei şi 31 de avertismente.
Totodată, s-au retras de la comercializare produse în valoare de 22.963,5 lei din cauza unor deficienţe constatate în cadrul acţiunilor de control, printre aceste deficienţe numărându-se lipsa avertismentelor de siguranţă, lipsa traducerii în limba română a etichetelor la produsele de import, neprecizarea importatorului sau a distribuitorului în România în cazul jucăriilor. În cazul produselor alimentare s-au depistat necorelări ale etichetei cu prevederile Regulamentului C.E. 1169/2011 în privinţa alergenilor şi a etichetei nutriţionale.
Latiş a spus că în cadrul controalelor s-a mai constatat că la ghirlande şi lumânări de decor lipseau avertismentele de securitate şi preţurile, iar la dulciuri şi produse de patiserie etichetele nu erau conforme cu prevederile în vigoare.























Comentarii