Lovită de o maşină pe când traversa neregulamentar

Marţi după-amiază, pe strada Piaţa Unirii din municipiul Rădăuţi, în timp ce un bărbat în vârstă de 38 de ani, din oraşul Vicovu de Sus, se deplasa la volanul maşinii personale, nu a reuşit să observe la timp apariţia pe partea carosabilă a unei localnice de 43 de ani, care, în calitate de pieton, se angajase în trecerea neregulamentară a arterei rutiere, prin spatele unui autoturism oprit în coloană, la culoarea roşie a semaforului. Şi a lovit-o. Verificarea cu aparatul etilotest a stabilit că şoferul nu consumase băuturi alcoolice înainte de a porni la drum. În cauză s-a întocmit dosar penal, ce urmează a fi soluţionat procedural.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI