Adâncata

Doi răniţi înregistraţi în urma unui accident rutier

Marţi, ciocnire violentă între două autovehicule pe DN 29A, în interiorul comunei Adâncata. Potrivit Biroului de presă din cadrul IPJ Suceava, un bărbat de 35 de ani, din judeţul Cluj, aflat la volanul unei autoutilitare, „s-a angajat în efectuarea unei manevre de depăşire, fără să se asigure corespunzător, moment în care a intrat în coliziune cu autoturismul condus de un localnic de 40 de ani, care a efectuat un viraj la stânga, cu intenţia de a pătrunde în curtea unei proprietăţi din apropierea drumului public”. În urma impactului a rezultat rănirea şoferului care se deplasa regulamentar, precum şi a unei tinere de 18 ani, pasageră în autoturismul condus de acesta. Cei doi conducători auto au fost testaţi cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative, după care, la spital, li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: