Pacient cu suspiciune de botulism internat la SJU Suceava

Un bărbat din Câmpulung Moldovenesc a fost internat, miercuri seara, în Spitalul Judeţean de Urgenţă Suceava, fiind suspect de botulism, iar autorităţile sanitare sucevene au iniţiat în acest caz o anchetă epidemiologică.

Managerul SJU Suceava, Vasile Rîmbu, a declarat, ieri, că farmacia spitalului are în stoc ser antibotulinic, care va putea fi administrat pacientului dacă va exista o recomandare din partea medicului curant. El a mai spus că, în prezent, pacientul este internat în Secţia de Boli Infecţioase a spitalului.

Directorul adjunct al DSP Suceava, medicul epidemiolog Cătălina Zorescu, a declarat că în acest caz există suspiciunea de botulism, fiind recoltate de la pacient probe de sânge, ce au fost trimise spre analiză la Institutul Cantacuzino din Bucureşti pentru infirmarea sau confirmarea diagnosticului.

Ea a spus că, potrivit declaraţiei pacientului, acesta ar fi consumat fasole dintr-o conservă achiziţionată din comerţ, fiind singurul din familie care a mâncat acest produs.

Zorescu a precizat că în urma efectuării investigaţiilor imagistice medicale s­-a constatat că pacientul are o leziune neurologică, ce ar reorienta diagnosticul prezumptiv, însă, pentru acurateţe, se aşteaptă şi rezultatele analizelor de laborator ce vor fi efectuate la Institutul Cantacuzino.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI