Victorie, victorie! Victorie pe toată linia! România roşie! Însă cel dintâi trezit din euforie a fost însuşi comandantul de oşti. Pentru prima dată a realizat dimensiunea dezastrului provocat de neostoita poftă de putere. Aşadar, o victorie cât o înfrângere: nici presa, nici Opoziţia, aşa fragmentată cum este, nici propriul electorat nu-i va ierta frica actuală de guvernare şi nereuşita anticipată. Căci acesta este sensul adevărat al intervenţiei lui Liviu Dragnea pe lângă actualul prim-ministru de a proroga câteva dintre cele mai importante prevederi ale noului Cod fiscal. Iar, dacă punem una lângă alta promisiunile gogonate, realizăm că bugetul nostru ar trebui să fie de câteva ori mai mare.
Fiindcă drama aceasta este: victoria PSD miroase a înfrângere viitoare şi asta din mai multe motive. Mai întâi că ea a fost obţinută printr-o campanie deşănţată de mituire a diverselor categorii sociale, una care practic a satisfăcut doleanţele îndrituite sau nu ale tuturor categoriilor sociale. De unde bani? Cică din creştere economică, o creştere care nu se simte în buzunarele cetăţenilor! Şi din buget. Dar nimeni nu s-a întrebat cât se poate întinde plapuma până se rupe. O campanie plină de minciuni şi manipulări precum guvernul 0 (zero) rezultate, România – colonie la cheremul străinilor Julien, Klaus, Soros, plus UE şi ambasadorii unor ţări ca SUA, Olanda, Germania care se amestecă în treburile interne. Adică celebrele „agenturi”!
Mai adăugaţi inventarea unor partide-satelit menite să mai fure şi ele ceva voturi de la dreapta cu mesaje naţionaliste groase, cu promisiuni de amnistie generală şi abolire a pedepselor privative de libertate. Noroc că nu ne ia nimeni în serios, că altfel lua foc UE.
Acum, colac peste pupăză, nici Dragnea nu poate fi parlamentar, nici prim-ministru, pohta ce-a pohtit. Ba chiar nici Ponta, alt pohtitor! Cine vrea să-şi facă o idee despre atitudinea PSD faţă de democraţie şi stat de drept n-are decât să urmărească cu atenţie încercările staffului social-democrat de a eluda legea care interzice penalilor accesul la „butoanele” guvernării, lege rămasă tocmai de pe vremea altui prim-ministru condamnat, Adrian Năstase.
Şi dacă Liviu Dragnea nu va putea fi prim-ministru, ce va fi el? Marele păpuşar? Iar cel numit premier, o fantoşă? Repetabila povară pe care au dus-o Nicolae Văcăroiu şi Emil Boc? Aici despre ce fel de legitimitate a actului guvernamental va fi vorba? Nu cumva vom privi cu jind la situaţia guvernului tehnocrat? Am înţeles: decontul politic nu trebuie să-i lovească pe Liviu-Nicolae cel Mare, nici pe PSD, ci pe biata marionetă.
Abia acum înţelegem că aleşii stângii nu dau doi bani pe democraţia şi libertăţile promise în campanie şi aspru criticate la Iohannis şi Cioloş, ca să nu mai amintim de celelalte promisiuni. Bune doar de adunat voturi. Nu la fel au stat lucrurile pe vremea tătucului Iliescu şi a urmaşilor?
Concomitent cu teama de viitorul guvernării, i-a năpădit o aroganţă demnă de lumea a treia a politicii: PSD a refuzat chemarea la consultările prezidenţiale pentru desemnarea viitorului prim-ministru pe motiv că ar fi neconstituţionale, deşi până acum în 27 ani a participat de fiecare dată, chiar dacă aveau loc înainte de anunţarea rezultatelor finale. O făcea pentru a câştiga timp în vederea constituirii viitorului parlament, a depunerii jurământului şi a validării noului guvern la pachet cu legea bugetului pentru anul viitor. Acum PSD nu se mai grăbeşte, iar noul exerciţiu financiar al României va începe, cel mai probabil, fără buget.
Motivele sunt din ce în ce mai străvezii: social-democraţii trag de timp pentru a justifica amânarea promisiunilor gogonate fără a pierde capital politic şi electoral. Se va găsi uşor un ţap ispăşitor, dar frustrările populaţiei vor creşte cu fiecare zi irosită. Şi apoi, o guvernare începută cu stângul miroase de departe a eşec. Ca şi cum n-am fi avut parte de destule păcăleli şi şmecherii până acum, iată că ne-o facem din nou cu propria mână. O istorie fără sfârşit…
Comentarii