Duminică, în cadrul neconvenţional al unei pensiuni

Cadre didactice din Liteni şi Suceava au participat la o activitate despre toleranţă şi discriminare

Cadre didactice din toate ciclurile de învăţământ de la Liceul Tehnologic „Iorgu Vârnav Liteanu” din Liteni, de la şcolile subordonate acestuia şi de la două grădiniţe din Suceava au participat, duminică, la o activitate metodică pe tema “Toleranţă şi Discriminare”. Activitatea a avut loc la iniţiativa responsabilei Comisiei diriginţilor, prof. Gabriela Poenaru, şi s-a desfăşurat într-un mediu neconvenţional, la o pensiune din judeţul vecin, Botoşani. Prof. Poenaru ne-a spus că la întâlnirea respectivă au fost prezenţi profesori diriginţi, dar şi alte cadre didactice de la diferite discipline – profesori, educatori, învăţători, din Liteni, precum şi o învăţătoare şi o educatoare de la Şcoala Gimnazială nr. 1 Suceava, respectiv Gărdiniţa cu Program Normal “Aşchiuţă”, tot din Suceava. De asemenea, alături de cadrele didactice s-au aflat şi cele trei directoare de la liceul din Liteni – directorul Mihaela Doboş şi adjunctele Cristina Poenaru şi Mihaela Chitic, precum şi consilierul educativ Cecilia Sburlea.

Cadrele didactice au participat la un atelier de lucru susţinut de prof. Maria Pavelescu, coordonatoarea Centrului Judeţean de Asistenţă Psihopedagogică (CJAP) din cadrul Centrului Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională Suceava (CJRAE).

 “Toleranţă şi discriminare sunt două teme adesea dezbătute în la activităţile noastre din cadrul Comisiei metodice “Consiliere şi orientare”. Activitatea de faţă are legătură cu ceea ce noi am desfăşurat, săptămâna trecută, când am sărbătorit Ziua Toleranţei, care se marchează pe 16 noiembrie. Am organizat o activitate cu elevi de gimnaziu şi de liceu la Centrul de Documentare şi Informare – CDI – am avut, la fel, invitat de la CJRAE-CJAP, dna Elena Bujoren. A prins foarte bine activitatea la copii şi am considerat că astăzi e rândul nostru, al adulţilor. De obicei facem astfel de activităţi la şcoală, în cadrul comisiei, într-o structură clasică, sau de genul celei de astăzi, atipice, când ne-am permis să facem o activitate extracurriculară, în afara şcolii, ne-a precizat consilierul educativ Cecilia Sburlea.

Atelier de lucru inspirat de Campania RESPECT

Activitatea coordonată de prof. Maria Pavelescu, parte din campania RESPECT, iniţiată de inspectorul şcolar pentru Educaţie permanentă, Tatiana Vîntur: „RESPECT înseamnă Responsabilitate, Empatie, Prevenţie, Emoţie, Comunicare şi Toleranţă. Am desfăşurat un atelier de lucru în cadrul acestei campanii, atelier care a vizat în special toleranţa. La început am avut un exerciţiu cu cardul de înţelepciune – fiecare a ales un card şi a văzut dacă ceea ce scrie acolo i se potriveşte cu starea de spirit. Apoi profesorii s-au împărţit pe grupuri de lucru, pe culori, fiecare având o altă sarcină. Participanţii au avut de lucrat pe marginea unor teme din campania RESPECT, iar fiecare grup şi-a prezentat rezultatul. Apoi am avut un exerciţiu prin care participanţii trebuiau să caute formă, gust, culoare pentru cuvântul cheie, iar la final au avut de realizat o scrisoare către Moş Nicolae”, ne-a spus Maria Pavelescu.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: