Un fişier numit „Manual de şpagă” a fost găsit de procurorii anticorupţie cu ocazia percheziţiei informatice efectuate în dosarul în care medicul ORL Adrian Gabriel Ilie de la Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central „Dr. Carol Davila” din Bucureşti a fost trimis în judecată pentru trei infracţiuni de luare de mită. Medicul Adrian Gabriel Ilie este acuzat că a pretins şi primit sume de bani pentru efectuarea unor intervenţii chirurgicale, fiind vorba despre rinoplastii.
Potrivit rechizitoriului întocmit de procurorii DNA, cu prilejul percheziţiei informatice efectuate asupra laptopului şi mediilor de stocare ridicate de la domiciliul inculpatului a fost identificat un fişier, în format pdf, cu denumirea „Manual de şpagă”, în care sunt prezentate cazuri documentate de jurnalişti referitoare la modalitatea, tarifele şi circuitul mitei în sistemul public de sănătate din România. Totodată, în rechizitoriu se arată că medicul în cauză recurgea la măsuri de protecţie pentru a nu fi prins având asupra lui sumele de bani pe care le primea cu titlu de mită de la pacienţi.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Bucureşti.



























Comentarii