Ediţia din acest an a început cu trei lansări-eveniment pentru oraşul Fălticeni, dar şi pentru spaţiul cultural românesc: „Cu Birlic, râzând printre lacrimi”, o carte dedicată unuia dintre puţinii actori care se poate mândri cu performanţa de a provoca râsul până la lacrimi: „Birlic a fost unul dintre marii noştri declanşatori de râs, şi nu de orice râs este vorba, ci de acea specie atât de preţioasă numită destul de impropriu râsul din inimă”, aşa cum preciza în 1976 în revista „Magazin Cinema” Călin Căliman; „Să crezi, să iubeşti, să dăruieşti… Adela Mărculescu”, o carte scrisă de Ion Moldovan, omul care nu a reuşit să facă facultatea de teatru, dar care nu s-a despărţit niciodată de teatru. Cartea este „un consistent interviu” cu Adela Mărculescu, în care sunt recapitulate, evocate, comentate fapte de viaţă şi spectacole în care a jucat şi joacă actriţa din 1990 încoace, dar şi un remember despre cariera ei de după 1989, de la Teatrul Naţional din Bucureşti căreia i-a rămas fidelă din 1964 până azi şi colaborarea cu Teatrul „Metropolis”, unde joacă în calitate de actriţă. „Cartea este povestea adaptării unei actriţe de modă veche la un alt mod de a face, de a juca teatru, de a vinde spectacolul teatral”, aşa cum s-a precizat în prezentarea cărţii, citându-l pe jurnalistul Mircea Morariu.
„Pedagogia poveştii. A fost odată, pe când poveştile nu aveau televizor”, o carte apărută la Editura Agnos, care poartă semnătura părintelui Constantin Necula, prin care autorul ne face copărtaşi la vrerea adăstării în raiul din care niciodată nu putem fi alungaţi, „Împărăţia Poveştilor” fiind locul în care se întâlnesc vremurile şi vremurile, cerul cu pământul, Dumnezeu şi oamenii. Această carte este o „respunere de poveşti ale lui Ion Creangă”. Subiect de curs, iniţial, pentru studenţii părintelui Necula, decodarea celor trei poveşti ale lui Ion Creangă – „Capra cu trei iezi”, „Povestea lui Harap alb”, „Fata babei şi fata moşneagului” constituie demers curajos de rescriere şi resemnificare a acestor puncte forte ale literaturii române în cheie teologică, într-o logică seducătoare, de o temeinică acurateţe, aşa cum a precizat autorul. Părintele Constantin Necula ne atrage prin fervoarea şi fascinaţia discursului său, convingându-ne de probitatea raţionamentelor şi a faptului că, dacă vrem să ne asumăm un viitor responsabil, atunci trebuie să ştim să desluşim trecutul cuibărit, de foarte multe ori, în poveştile neamului nostru. „Sus inima! Din Raiul limbii române, Ion Creangă este cu noi”, a spus părintele Necula.
Comentarii