Un număr mic de cereri de finanţare a măsurilor din PNDR 2014 – 2020 au fost aprobate pentru solicitanţii din judeţul Suceava, potrivit unei informări prezentate, joi, de directorul OJFIR Suceava, Mihai Moraru, în şedinţa Colegiului Prefectural Suceava.
Astfel, la Submăsura 6.1 – Instalarea tinerilor fermieri, au fost depuse 48 cereri de finanţare cu o valoare de 1.920.000 euro, dintre care au fost selectate patru cereri de finanţare cu o valoare de 160.000 euro.
La Submăsura 6.3 – Dezvoltarea fermei mici, au fost depuse şapte cereri de finanţare cu o valoare de 105.000 euro, dintre care a fost selectată o singură cerere de finanţare, cu valoare de 15.000 euro. Submăsura se refera la fermieri care au drept de proprietate şi/sau drept de folosinţă pentru o exploataţie agricolă care intră în categoria de fermă mică (8.000 – 11.999 SO) cu excepţia persoanelor fizice neautorizate. Trebuie să fie persoane juridice române; să acţioneze în nume propriu; să aibă vârsta de cel puţin 18 ani împliniţi la data depunerii cererii de finanţare.
La Submăsura 4.1 – Modernizarea exploataţiilor agricole, au fost depuse 13 cereri de finanţare cu o valoare de 2.791.542 euro, dintre care a fost selectat un singur proiect, în valoare de 261.837 euro.
La Submăsura 4.1 A – Exploataţii pomicole, au fost depuse cinci cereri de finanţare cu o valoare de 3.772.981 euro, dintre care a fost selectată o singură cerere de finanţare, cu o valoare de 772.075 euro.
La Submăsura 4.2 – Procesarea produselor agricole, au fost depuse trei cereri de finanţare, în valoare de 490.176 euro, dintre care au fost selectate două cereri de finanţare, în valoare de 163.392 euro.
Sursa citată mai arată că la măsurile neagricole la Submăsura 6.4 – Modernizare activităţi neagricole, au fost depuse 11 cereri de finanţare, în valoare de 1.167.234 euro, dintre care au fost selectate şase cereri de finanţare, în valoare de 611.305 euro.
La Submăsura 6.2 – Înfiinţare de activităţi neagricole, au fost depuse 60 cereri de finanţare, cu o valoare de 3.670.000 euro, dintre care au fost selectate patru cereri de finanţare, în valoare de 240.000 euro.
La Submăsura 19.1 – Sprijin pregătitor pentru elaborarea strategiilor de dezvoltare locală (GAL), au fost depuse şase cereri de finanţare, în valoare de 120.000 euro; toate au fost selectate.
Pentru toate submăsurile depuse până în prezent la OJFIR Suceava sau depus proiecte în valoare de 12.885.862 euro.

























Comentarii