Un italian în lotul Forestei

alessandro masella> Lucian Dumitriu, de 23 de ani, şi Alessandro Masella, de 19 ani, foşti jucători ai SC Bacău, au fost aduşi sub comanda lui Cristi Popovici   

Un mijlocaş şi un fundaş au completat la începutul acestei săptămâni lotul Forestei Suceava. Conform solicitărilor antrenorului Cristi Popovici  către club,  făcute chiar în prima zi când a preluat banca tehnică a sucevenilor, au fost aduşi Lucian Dumitriu şi italianul Alessandro Masella, încă doi „mânji” tineri, primul de 23 de ani, al doilea de 19, în stare să întărească,  dar şi să provoace concurenţa pe posturi. Dumitriu, cu zeci de prezenţe în Liga a II-a, şi Masella, crescut şi format la Perugia şi Lazzio, au jucat sub comanda tehnicianului Forestei în sezonul trecut, la SC Bacău, echipă obligată, din cauza problemelor financiare, cu ce a mai rămas în ea, să-şi continue activitatea în Liga a III-a.

Foresta  s-a înţeles  cu Viitorul pentru împrumutul pe încă un an al portarului constănţean de 21 de ani Vlad Hânţescu, care rămâne la Suceava să-l secondeze pe  Niga, între buturile porţii.

Fără să fi jucat încă pentru Foresta, portarul Ionuţ Tomşa, fundaşul Gheorghe Turda şi mijlocaşul Alexandru Creciunesc au fost lăsaţi să plece din lot.

În această săptămână, sub comanda lui Cristi Popovici şi a secundului său Marius Gi-readă au loc  pregătiri intense  pentru partida din etapa a IV-a. Sucevenii îşi doresc, ca în faţa suporterilor de pe Areni să „lege” a doua victorie consecutivă a sezonului, după cea obţinută sâmbăta  trecută, la Timişoara.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI