Trei oraşe şi o comună din judeţul Suceava apar într-o statistică realizată de Guvern privind localităţile din România în care populaţia a scăzut considerabil din 1990 până în 2012.
Cele trei oraşe sucevene care figurează cu o scădere a populaţiei cuprinsă între 45,5 şi 22,79% sunt Solca, Milişăuţi şi Broşteni. La Milişăuţi, numărul de locuitori a scăzut cu 3.053, la Solca – cu 2.189, iar la Broşteni – cu 1.835.
În comuna Ilişeşti, în perioada menţionată se constată o scădere a populaţiei de 56,8%.
Potrivit statisticii anexate de Guvern unui proiect de lege privind reclasificarea localităţilor din România, la nivel naţional, aproape 50 de oraşe şi municipii au pierdut peste 20% din locuitori în perioada 1990-2012. Pe primul loc în topul acestor localităţi, cu cea mai mare scădere a populaţiei, este Braşovul, cu peste 76.000 de locuitori mai puţin, urmat, la distanţă, de Reşiţa, unde populaţia a scăzut cu circa 30.000.
Pentru localităţile cu foarte puţini locuitori, Guvernul are în vedere „unificarea administrativă”, care ar urma să aibă loc la iniţiativa autorităţilor locale şi prin voinţa populaţiei, exprimată prin referendum.

























Comentarii