În urma unor controale în trafic

Lemn confiscat pe drumurile judeţului

furt lemnDouă transporturi de lemn care ridicau semne de întrebare au fost confiscate de poliţiştii suceveni în urma unor controale efectuate în traficul rutier, pe parcursul zilei de marţi.

Un transport a intrat în atenţia oamenilor legii aproape de orele prânzului, la intersecţia DN 2E cu DN 17, pe raza comunei Păltinoasa, în locul numit „Cârjoaia”. Poliţiştii au tras pe dreapta o autoutilitară condusă de un tânăr de 27 de ani, din comuna Ostra, care transporta 9 mc de cherestea. “Întrucât s-au constatat neconcordanţe între materialul lemnos transportat şi documentele de însoţire, la faţa locului au fost solicitaţi specialişti din cadrul Ocolului Silvic Gura Humorului,  care au stabilit că transportul nu corespunde din punct de vedere calitativ, cantitativ şi al sortimentelor” ne-a comunicat Compartimentul de relaţii publice din cadrul IPJ Suceava. Întreaga încărcătură a fost confiscată şi predată în custodie Ocolului Silvic Gura Humorului. Pe lângă faptul că a rămas fără marfă, conducătorul auto a fost şi sancţionat contravenţional.

Cel de-al doilea transport de material lemnos a ajuns în atenţia autorităţilor în jurul orei 18.30, când o patrulă din cadrul Secţiei 5 Poliţie Rurală Dărmăneşti a oprit pentru control, pe DN 2, pe raza comunei Pătrăuţi, autoutilitara condusă de un tânăr tot de 27 de ani, din comuna Dumbrăveni, care transporta 7,2 mc cherestea specia molid, fără a avea aviz de însoţire a materialului lemnos sau documente de provenienţă a acestuia. Procedura a fost aceeaşi ca şi în primul caz, doar că lemnul a fost predat în custodie Ocolului Silvic Pătrăuţi.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI