Doi prahoveni s-au răsturnat cu maşina în drum spre Vatra Dornei

Au pornit împreună la drum şi tot împreună au ajuns la spital, după ce maşina în care se aflau a fost implicată într-un grav accident de circulaţie. Potrivit datelor obţinute de la Compartimentul de relaţii publice din cadrul IPJ Suceava, accidentul s-a produs pe DN 17, sensul de deplasare dinspre direcţia Iacobeni către Vatra Dornei. Acolo, într-o curbă deosebit de periculoasă, un bărbat de 65 de ani, din judeţul Prahova, nu a adaptat viteza la condiţiile de drum, a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare şi s-a răsturnat în afara părţii carosabile. A rezultat rănirea conducătorului autoturismului şi a soţiei sale, în vârstă de 72 de ani, ambii fiind transportaţi cu ambulanţa la spital. Conducătorul auto nu consumase băuturi alcoolice înainte de a se sui la volan. În cauză s-a întocmit un dosar penal ce urmează a fi soluţionat procedural.

O altă familie implicată într-un accident, la Vereşti

Ieri după-amiază s-a produs, la Vereşti, un accident de pe urma căruia au rezultat şase răniţi: o familie stabilită în Anglia,  venită în concediu în ţară (familie formată din soţi şi trei copii) şi conducătorul auto al unui taxi. Poliţiştii au deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate condiţiile în care s-a produs accidentul şi cine se face vinovat de producerea acestuia. Până atunci, mama, însărcinată, şi copiii acesteia au fost transportaţi cu ambulanţele către spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI