În Atena Congresului Mondial de Filozofie

Neîntâmplător despre Jocurile Olimpice

Din numeroasele prilejuri de bucurie oferite de Atena în vârful verii lui 2016, aleg pentru deschiderea acestor rânduri momentul popasului pe stadionul Kallimarmaro, cunoscut în lumea largă drept stadionul echipei Panathenaikos, ridicat în centrul oraşului în secolul IV î.Hr. şi restaurat pentru prima ediţie a Jocurilor Olimpice moderne din 1896, cu finanţarea omului de afaceri grec Georgios Averof, din Egipt, căruia iniţiativele caritabile şi generoasele donaţii i-au adus titlul de Binefăcător al Naţiei. La restaurare s-a folosit valoroasa marmură albă, fără nervuri, preferată de sculptorii vechimii, din exploatările de pe muntele Pendelikón, de aici şi aerul de nobleţe care îl înrudeşte cu celebrele monumente al Greciei Antice.

Doar că dimensiunile sale nu au mai corespuns cerinţelor atletismului de la începutul mileniului trei, astfel că pentru Jocurile Olimpice găzduite de Atena în anul 2004 au fost ridicate construcţii noi într-un amplu Complex al Sporturilor Olimpice, în care s-au distins domurile de sticlă şi oţel ale faimosului arhitect şi inginer Santiago Calatrava. Însă omagiindu-i istoria, şi omagiindu-şi Istoria, grecii l-au păstrat în Jocuri pentru finala maratonului. Dacă mulţi cunosc semnificaţia acestei curse grele care evocă victoria din anul 490 î.Hr. a atenienilor lui Miltiade asupra perşilor lui Darius, veste adusă Atenei de la Maraton de Filippide cu preţul vieţii, nu toţi ştiu că maratonul a fost integrat probelor olimpice la sugestia făcută lui Pierre de Coubertin, părintele Jocurilor Olimpice moderne, de filosoful Michel Bréal. Dar o ştiu toţi cei care în această clipă admirând, fotografiind Kallimarmaro, sunt participanţi la Congresul Mondial de Filosofie consacrat lui Aristotel la 2400 de ani de la naştere (9-15 iulie 2016). Între care, alături de alţi şapte români anunţaţi în programul comunicărilor şi dezbaterilor Congresului, se numără şi lector univ. dr. Niadi-Corina Cernica, de la Universitatea „Ştefan cel Mare” Suceava.

Oricât de scurt popasul pe care ni l-am îngăduit aici, în aglomeraţia din micuţul muzeu al stadionului, unde am intrat şi ca să vedem exponatele, şi ca să cumpărăm un dar pentru Tandin, maratonistul montan al familiei Cernica, Spiridon Louis îşi impune minutul său de evocare. Modestul cărăuş de apă din suburbii, din vânzarea căreia pe străzile Atenei anului 1896 trăiau ai lui, i-a făcut fericiţi pe greci când a intrat primul pe acest stadion – la câţiva paşi de noi, ce senzaţie indefinibilă! -, atât de fericiţi, încât înşişi reprezentanţii casei regale, prinţul moştenitor Constantin şi prinţul George, au coborât din tribune în urale şi i s-au alăturat pentru ultimul tur pe pistă, iar regele i-a promis să-i dea orice îşi va dori. Legenda spune că nu i-a cerut decât o căruţă trasă de un măgăruş ca să uşureze truda familiei sale, iar realitatea precizează că scos la licitaţie în 2012 de către nepot, un pensionar modest, ca să asigure viitorul urmaşilor, trofeul (o minunată cupă) primit atunci a fost achiziţionat pentru 655 454 de euro de fundaţia Stavros Niarchos, care, au scris ziarele de pretutindeni, a anunţat că îl va expune într-un complex cultural, „deoarece vrea să-l împartă cu poporul grec”. Presa a consemnat însă şi precizarea aceluiaşi nepot, care poartă numele bunicului considerat erou naţional şi respectat ca atare, că statul elen a refuzat în trecut să plătească în schimbul trofeului „o sumă mai mică decât preţul la care era estimat”.

Fireşte, referirile la Jocurile Olimpice nu sunt întâmplătoare, cum nu întâmplătoare a fost şi frecvenţa zilnică a participanţilor la Congresul Aristotel pe Kallimarmaro. O explicaţie ţine de cultul vechi al grecilor pentru educaţia fizică şi educaţia spirituală, pentru atingerea unei desăvârşite educaţii intelectuale, o alta, mai puternică, în context, decât condiţia de olimpic a lui Aristotel, ca şi a lui Platon, şi a lui Socrate, de altminteri. Platon, chiar victorios în două ediţii ale Jocurilor. Trebuie apoi să subliniem reperul puternic reprezentat atunci de Jocurile Olimpice. Iată biografia lui Aristotel în „Cronologia” lui Apollodor, aşa cum am găsit-o citată de Diogenes Laertios în celebra sa carte „Despre vieţile şi doctrinele filosofilor” (Polirom, Iaşi, 1997): „Apollodor, în Cronologia sa arată că s-a născut în primul an al olimpiadei a nouăzeci şi noua (384 î.Hr., n.n.) S-a dus în şcoala lui Platon şi i-a fost discipol timp de douăzeci de ani, ataşându-se lui la şaptesprezece ani. S-a dus la Mytilene pe când era arhonte Eubulos, în al patrulea an al celei de-a o suta opta olimpiade. După moartea lui Platon, din primul an al acelei olimpiade, arhonte fiind Theophilos, s-a dus la Hermias şi a stat la el trei ani. În al doilea an al celei de-a o sută noua olimpiade, pe când era arhonte Pythodotos, s-a dus la curtea lui Filip, Alexandru fiind atunci de cincisprezece ani. Sosirea la Atena a avut loc în al doilea an al olimpiadei a o sută unsprezecea şi a ţinut lecţii în Lykeion timp de treisprezece ani; pe urmă s-a retras la Chalcis, în al treilea an al olimpiadei a o sută paisprezecea şi a murit de boală la vârsta de şaizeci şi trei de ani…”

Cu Iason şi Lilian

Nu mergeam prima dată la Atena, de aceea, luând în considerare şi extinzând o zicere populară despre cel mai bun drum, am apelat la prieteni vechi. Am trecut întâi pragul Agenţiei de Turism Iason Suceava, de la blocul Curcubeu, din cartierul George Enescu, pe care am ales-o din perioada celor dintâi călătorii în Grecia, atrasă de numele ei, şi fiindcă fusesem în copilărie captivată de povestea argonauţilor, şi fiindcă dovedea, lucru rar, între atâtea „travel”, lectură şi fantezie. Directorul acesteia, Mihai Stamatin, era poate singurul care la vârf de sezon turistic mai putea să ne găsească o cameră la hotelul preferat, Stanley, din Atena. Apoi, după acelaşi criteriu, al bunelor servicii verificate personal, am apelat la Lilian Express, cu numele ales de data aceasta după cel al dnei Liliana Sarafidis, împreună cu fiul ei, Tassos, patroana acestei firme care a creat şi de ani de zile întreţine un excelent pod pe roţi între România şi Grecia. Începând cu dl Vasile Condrei, care pare că urmăreşte cu ochii larg deschişi, fara somn, din zori, fiecare cursă care pleacă de la Botoşani, şi nu-i închide până nu o „vede” parcând a doua zi lângă agenţia din Atena, cum la fel pare să facă, în sens invers, dna Liliana Bălan, din Atena, simţământ împărtăşit cu conducătorii auto – în cursa noastră, la dus Marcel Tătar şi la înapoiere Ion Bulboacă şi Costică Aparasachivei -, întreaga echipă pune la bătaie totul pentru ca drumul să fie uşor, deşi, pe o asemenea distanţă, nu-i deloc simplu. Şi pentru că într-un fel sau altul au fost, şi sunt implicaţi, câte zile are săptămâna, şi câte luna, şi câte anul, şi cei care se recomandă la telefon Mirela, Ovidiu şi Cezărică, din Suceava, şi Mariana, din Bucureşti, le mulţumim şi lor şi pentru ceilalţi pasageri care grăbiţi să se îmbrăţişeze cu ai lor la revederile aşteptate cu nerăbdare pe traseu, abia în ultima clipă, uneori doar în gând, le adresează un meritat: „Să fiţi sănătoşi!”, recunoscători că i-au dus-adus sănătoşi.

M-am strecurat cu greu prin mulţumea de călători, de rude, prieteni şi de cunoştinţe, venite să-i conducă sau să-i roage să transmită câte un mesaj, un pacheţel acasă, cu mormanele de bagaje, disciplinate însă şi urcate în „remorcă” de un tânăr agil, Bogdan, pentru o fotografie a agenţiei, la ceasul acela matinal, în care strada Aharnon, nu numai la numărul 57, ci de la un capăt la altul părea românească. Impresie întărită de altfel şi de vitrina încăpătoare din vecinătate, etalând şi anunţând cu litere mari, româneşte, „produse româneşti”. Dar după micuţa izbândă a acestei imagini, o reuşesc, însă numai pe jumătate, din cauza sticlei de la ghişeul în care până în ultima secundă sunt solicitate, pentru o lămurire, pentru o verificare a rezervărilor, şi pe a doua, cu cele trei doamne care fac agenţia din Atena să funcţioneze fără cusur: Liliana Bălan, Dana Elefteriou şi Laura Hortopan. Aşa că atunci când suntem cu toţii îmbarcaţi, un autocar în exclusivitate cu suceveni şi botoşăneni, cei mai mulţi, aflaţi la muncă în Grecia, pentru aşteptatul concediu acasă, le facem cu drag semn cu mâna de rămas bun.