> În cazul fericit în care firma constructoare nu va fi contestată la licitaţie, lucrările, de peste 8 milioane de lei, vor începe după jumătatea lui august
După multiple intervenţii ale Primăriei la Guvernul României, municipiul Suceava primeşte bani de la bugetul de stat pentru reabilitarea şi modernizarea a trei puncte termice.
„În urma demersurilor făcute de către dl primar Ion Lungu, în baza unui ordin de ministru din 13 iulie, municipiul Suceava primeşte suma de 8,37 de milioane de lei pentru modernizare sistemului de transport şi distribuţie din municipiul Suceava” a anunţat viceprimarul Lucian Harşovschi. Potrivit lui, a fost solicitată suma de 10,5 milioane de lei, însă de la centru s-a primit promisiunea că aceasta va fi suplimentată după cheltuirea fondurilor disponibilizate iniţial. Chiar şi aşa, municipiul Suceava se află pe poziţia a treia în ţară în ceea ce priveşte alocările din anul acesta în cadrul programului „Termoficare 2006-2020”. După rectificarea bugetului municipal şi organizarea licitaţiei pentru desemnarea executantului, intervenţiile efective ar putea demara – în cazul în care nu se înregistrează contestaţii –, după jumătatea lunii august.
„Se lucrează la caietul de sarcini, iar în şedinţa de săptămâna viitoare a Consiliului Local se va face rectificarea bugetului cu suma amintită, astfel încât să putem demara cât mai repede aceste lucrări. Suntem în luna iulie, iar la jumătatea lui august vom avea un câştigător. Dacă, însă, vom merge în sarabanda contestaţiilor, va rămâne de văzut ce decizie vom lua” a explicat Lucian Harşovschi, menţionând că, în cadrul acestui program, vor fi modernizate punctele termice Parc, Obcini 4 şi Zamca 4.
Până acum, în Suceava, cu bani de la bugetul de stat, au fost reabilitate 18 puncte termice din cele 49 existente, adică aproximativ 40% din total; conducte secundare în lungime de 62 km, din totalul de 152 km (36,7%); reţelele principale au fost înlocuite în proporţie de 28,6% din total.























Comentarii