Nu ştiu dacă v-a trecut vreodată prin cap să priviţi spitalul judeţean ca pe un fenomen economic, parte din maşinăria economică a municipiului. Nu mă refer nici la amploarea şi diversitatea cheltuielilor pe care le presupune şi care costă comunitatea: salariile personalului, apreciate ca mici de către acesta, cheltuielile de modernizare, dotarea cu aparatură modernă şi ustensile, medicamente etc., etc. Este clar că se adună o sumă uriaşă.
Puţini au observat însă, cu siguranţă, ce detaşament de femei intră dimineaţa şi iese seara din spital, şi invers, reprezentând personalul sanitar mediu şi auxiliar, care face posibilă funcţionarea spitalului. Îşi câştigă astfel existenţa lor şi, adesea, a familiilor lor, o mulţime de doamne sau domnişoare cu pregătire sanitară din Suceava, dar şi din comunele alăturate acesteia: Moara, Bosanci, Udeşti, Ipoteşti, multe dintre ele făcând naveta între casă şi spital, după cum turele din secţiile în care lucrează le planifică viaţa.
Apoi îşi lasă banii în magazinul şi farmaciile oraşului miile de pacienţi care calcă pragul spitalului, ca şi rudele acestora venite să-şi vadă bolnavii trimişi spre vindecare aici.
În acest uriaş du-te-vino este mai greu însă de surprins mişcarea medicilor. Nu pentru că n-ar fi suficient de proeminenţi, mulţi fiind deja, prin notorietate şi măsură dată deja de meserie, oameni de vază ai urbei, ci pentru că sunt puţini. Las la judecata cititorului următoarea dovadă. Sâmbătă, înainte de prânz, chirurgul vine în spital ca să bandajeze un picior diabetic tocmai operat joi. În timp ce-şi face treaba (pansarea unui asemenea picior o face doar medicul), apare un coleg de breaslă, care aproape nestăpânindu-şi emoţia spune: „Domnule, Dumnezeu v-a adus în dimineaţa asta în spital! Vă implor să veniţi în sala de operaţie! Un tânăr şi-a tăiat mâna cu drujba… Vă aştept în sală peste un sfert de oră, vă rog să veniţi!”. „Într-un sfert de oră sunt acolo”, i s-a răspuns.
A terminat chirurgul de „împachetat” piciorul pentru care venise sâmbătă şi a coborât în sala de operaţii. A revenit seara, i se citea oboseala pe faţă, ca şi un fel de mândrie: „I-am refăcut legăturile vasculare. Oricum, să sperăm că va fi bine…”
Comentarii