La sfârşitul săptămânii trecute, la Bucureşti, s-au desfăşurat Campionatele naţionale de tir sportiv – puşcă glonţ şi aer comprimat. În pofida faptului că au loturi formate în majoritate din juniori III, Clubul Sportiv Municipal Suceava şi Clubul Sportiv Şcolar Rădăuţi au reuşit o evoluţie foarte bună, câştigând nu mai puţin de nouă medalii.
În prima zi a finalelor desfăşurate la Complexul Sportiv „Iosif Sârbu”, elevii antrenorului Ştefan Buiucliu, de la CSŞ Rădăuţi, au evoluat în probele de puşcă aer comprimat. Echipa feminină a CSŞ Rădăuţi formată din Sara Florean, Miruna Susnovici şi Gabriela Ţibu, a reuşit să câştige medalia de bronz, în timp ce echipa masculină a clubului rădăuţean, formată din Daniel Firisevici, Andrei Pavăl şi Eduard Buliga, a terminat concursul pe locul IV.
În cea de-a doua zi a concursului, în proba de puşcă glonţ poziţia culcat, echipa CSM Suceava formată din Ionuţ Slabu, Ilie Cotruţ şi Andrei Cotruţ a reuşit să câştige bronzul naţional, după Dinamo Bucureşti şi Poli Iaşi, în timp ce echipa CSŞ Rădăuţi (Daniel Firisevici, Andrei Pavăl şi Eduard Buliga) a terminat concursul pe locul IV.
În ultima zi a naţionalelor au venit şi majoritatea medaliilor pentru tiriştii din judeţ. Echipele masculine ale celor două cluburi din judeţ au câştigat câte trei medalii în trei din probele de puşcă glonţ – trei poziţii (3×20 focuri genunchi, culcat şi picioare). CSŞ Rădăuţi a luat argintul la echipe în probele de 3×20 de focuri, 20 focuri genunchi şi 20 focuri picioare cu o echipă formată din Daniel Firisevici, Andrei Pavăl şi Eduard Buliga. În concursul individual, Daniel Firisevici, component al lotului naţional, a reuşit un bronz în concursul individual la 20 focuri genunchi. Echipa CSM Suceava (Ionuţ Slabu, Ilie Cotruţ şi Andrei Cotruţ) a punctat decisiv în aceleaşi probe în care au urcat pe podium colegii de la Rădăuţi, câştigând trei medalii de bronz la 3×20 de focuri, 20 focuri genunchi şi 20 focuri picioare.
„Rezultatele sunt foarte bune, având în vedere că am avut două loturi foarte tinere formate din sportivi ce sunt încă juniori III, fără o vechime prea mare, doar doi sportivi fiind juniori II şi componenţi ai lotului naţional, Firisevici şi Pavăl. De remarcat este faptul că echipa CSM Suceava are în componenţă doar sportivi ce provin din sistemul de protecţie socială, copii ce au venit la selecţii în 2015 şi ce au venit constant la antrenamente şi şi-au câştigat locul în echipă după multe testări fizice şi probe de control. Am beneficiat de un sprijin important din partea Primăriei şi Consiliului Local Suceava, în special al domnului viceprimar Lucian Harşovschi, fără de care nu am fi reuşit să ne desfăşurăm activitatea şi să ajungem să ne batem pentru medalii. Mulţumim conducerii CSM Suceava şi CSŞ Rădăuţi, care s-au implicat direct în activitatea noastră”, a declarat antrenorul Ştefan Buiucliu.






























Comentarii