Jocul deosebit de slab al reprezentativei României de fotbal în cadrul ultimei partide susţinute în Grupa A a Campionatului European de Fotbal, Franţa 2016, a adus naţionalei Albaniei un triumf istoric şi o umilinţă totală pentru Tata Puiu & company. Dacă am fost noi mai slabi ori s-au dovedit ei mai buni nu mai contează acum. Asta este valoarea actuală a echipei naţionale de fotbal, iar duşul rece primit ar trebui să-i trezească, pe cei care trebuie, cât mai repede. În spiritul fairplayului trebuie însă să recunoaştem dăruirea din joc a albanezilor, pofta de un rezultat cât mai bun, iar începând cu finele primei reprize chiar de victorie. Partida de duminică noapte a reprezentat o victorie cât o cupă. Meciul disputat în compania tricolorilor a fost şi prima victorie a echipei Albaniei la un turneu european. România a lăsat capul în pământ, îşi face bagajele şi părăseşte competiţia din Hexagon de pe ultima poziţie a grupei, cu un singur punct smuls cu greu în urma întâlnirii cu Elveţia. Albania speră! O speranţă la care nu se gândeau înainte de a începe Euro 2016, iar acum le poate aduce albanezilor, în funcţie de rezultatele din celelalte grupe, o accedere în faza superioară a competiţiei de pe poziţia a treia. Noaptea de duminică spre luni a fost una de sărbătoare pentru albanezi. Atât pentru suporterii veniţi să-şi susţină favoriţii la faţa locului, cât şi pentru cei de acasă. A fost explozie de bucurie pe străzile Tiranei. Albanezii au ieşit cu miile pentru a sărbători victoria, iar maşinile au defilat ore întregi cu drapelul Albaniei, în sunet de claxoane şi strigăte de bucurie, potrivit imaginilor transmise de televiziunile albaneze. Scene similare s-au petrecut, până târziu în noapte, în toate oraşele mai mari ale ţării.
Presa internaţională nu se opreşte din laude
„Triumf istoric al Albaniei, care poate spera”, titrează şi El Mundo Deportivo, remarcând că aceasta nu este doar prima victorie a selecţionatei albaneze la Euro, ci şi prima victorie înregistrată vreodată în faţa naţionalei româneşti. De 68 de ani au aşteptat momentul, iar el a venit pentru albanezi cum nu se putea mai frumos. Într-o competiţie de anvergură în care naţionala noastră a revenit după o lungă aşteptare şi la meciul cu numărul 100 pentru selecţionerul României. Principalele ziare italiene nu fac notă discordantă, iar presa britanică se întrece în laude pentru echipa Albaniei, pe care o consideră surpriza acestui turneu. Daily Telegraph scrie că naţionala României a aflat pe propria piele că albanezii joacă îndrăzneţ. „Ar fi păcat ca aventura remarcabilă a Albaniei la acest turneu să se încheie aici”, scrie The Telegraph.




























Comentarii