A scrie sau a da viaţă unui text, mai mult sau mai puţin fidel unei vibraţii interioare, are pentru Decebal Alexandru Seul o continuitate de aproximativ 40 de ani, de când este împământenit pe meleagul Izvoarelor Sucevei. Când l-am cunoscut cu mai mulţi ani în urmă mi-am dat seama că în viaţă, ca şi în scrierile sale, este fidel atmosferei huţule, de unde-şi culege informaţiile pentru lucrările sale, cărţi de publicistică şi de literatură, proza din diverse reviste etc. Citisem ceva scris de Seul…, mi-a părut minunat. Era vorba despre un volum în care o evocare autentic huţănească era scrisă arhaic, specific zonei în care trăieşte şi unde participă la obiceiurile de peste an. Încercând să dezleg înţelesurile literare din scrierile lui Decebal Alexandru Seul ajung la concluzia că acesta pătrunde în miezul lucrurilor sau a descrierii sadoveniene a acestor ţinuturi montane, unde-şi duce slova mai departe. După părerea mea, autorul şi-a impus deja un etalon valoric în cărţile publicate din lumea etniei huţule. Caracteristic rămâne în scrierile dlui Seul satul dintre obcini, cu căsuţele risipite pe coline ca nişte jucării de un copil, pe care le descrie cu multă măiestrie. Satul pe care-l iubeşte, prin credinţa locuitorilor săi în Divinitate din moşi-strămoşi, fiind perceput de aceasta „mai aproape de cer”, favorizat, fireşte, şi prin altitudinea sa! Călătoria în care autorul îşi duce satul cere un răspuns: ce au găsit huţulii prin munţii Izvoarelor sau de ce s-au adăpostit în aceste zone greu accesibile? Autorul trăieşte intens atmosfera pe care o descrie, cu o explicabilă preocupare faţă de evenimentele cele mai importante din viaţa comunităţii locale în care s-a integrat. Dialectica structurală în scrierile sale devine un element de legătură între relaţia umană ca interpretare şi cea tradiţională, ce vor constitui punctul forte în fenomenul descriptiv literar. Naraţiunea este formal psihologică, formulată clasic, prin folosirea unor noţiuni concludente în arta creaţiei moderne. Subsemnatul e doar un simplu cititor, iar în cele exprimate aici sunt păreri despre o mică parte din scrierile acestui autor, pe care îl felicit, urându-i noi realizări.
(VASILE HUTOPILĂ, pictor profesionist)




























Comentarii