Emil era un copil foarte inteligent şi foarte neastâmpărat. Era foarte bun la limba română, la istorie, la geografie. Prindea foarte repede cunoştinţele predate în clasă. Avea o imaginaţie şi un vocabular care erau formidabile pentru un elev care abia terminase şcoala primară.
A venit în ţară de mai multe ori şi la Rădăuţi, de 5 ori (în anii 1984, 1998, 2000 de două ori şi pentru ultima dată în aprilie 2001, de Paşte). Cu excepţia anului 1984, când a venit şi cu băiatul, la celelalte vizite am fost tot timpul împreună. În anul 1998 a venit împreună cu actorul Grigore Grigoriu, iar în septembrie 2000, cu ocazia sfinţirii mormântului tatălui său, care se află în cimitirul din Rădăuţi, a venit din nou cu băiatul său, care era student la o facultate de ştiinţe juridice din Moscova. În anul 1984, când Emil a revenit în Rădăuţi însoţit de băiatul său, au fost la cimitir, au depus flori şi s-au rugat la mormântul tatălui său. Următoarea vizită făcută la Rădăuţi a avut loc în luna septembrie 1998, când a venit şi cu actorul Grigore Grigoriu. Am mers la cimitir pentru a depune flori la mormântul tatălui său. În cei 14 ani de la ultima vizită, cimitirul s-a extins şi Emil nu a reuşit să găsească mormântul tatălui său. Atunci i-am spus lui Emil că am să caut mormântul tatălui său. Înainte de a ieşi din cimitir, Emil a observat o masă de piatră, s-a apropiat de ea, a pus florile pe acea masă şi a spus: „aici este mormântul tatălui meu”, a făcut semnul crucii. Am rămas impresionat de acest gest.
În urma unor cercetări amănunţite am reuşit să localizez mormântul tatălui său. I-am telefonat la Moscova şi nu a durat mai mult de două-trei zile şi a venit la Rădăuţi.
Era luna aprilie 2000. Am mers la Mănăstirea Bogdana, unde a vorbit cu stareţul, pe care l-a rugat să-l ajute să facă un nou mormânt, după proiectul lui Emil. În această perioadă, cu noi era şi familia ziaristului şi scriitorului Mircea Motrici, cu care s-a cunoscut cu ocazia unei deplasări la Moscova, în luna decembrie 1999. În luna septembrie 2000, când mormântul a fost gata, Emil a venit din nou la Rădăuţi. A sfinţit mormântul, a făcut pomană la azilul de bătrâni din Rădăuţi, după care ne-a invitat la o pensiune unde ne-a oferit o masă în memoria tatălui său. Mi-a spus că este mulţumit sufleteşte pentru că a reuşit să facă un mormânt pe care îl merită tatăl său şi că nici eu – a spus – nu stau prea bine cu sănătatea.
În Cartea de onoare a liceului găsim consemnate impresiile şi amintirile copilăriei provocate de reîntâlnirea cu liceul pe băncile căruia a învăţat până în anul 1950. La 27 septembrie 1984, Emil Loteanu consemna: „Cu dragoste şi recunoştinţă, legendarului Liceu «Eudoxiu Hurmuzachi», în amintirea anilor care au însemnat descoperirea lumii, bucuriile şi tristeţile copilăriei, imagini care vor rămâne cu mine până la ultima suflare. Cu dragoste, elev al Liceului «Eudoxiu Hurmuzachi» – Emil Loteanu”. La 3 aprilie 2000, revenit pe meleaguri rădăuţene, Emil Loteanu scria: „Este cea mai mare satisfacţie pentru OM de a reveni alături de prietenii săi, viu şi nevătămat, în locurile sacre ale copilăriei. Anii de liceu rămân în memoria mea ca o legendă cu toate paginile intacte, cu chipuri de icoană şi rădăcini în zona energiei de bază a existenţei terestre” – Emil Loteanu.
Ca fost coleg şi prieten, m-a vizitat pentru ultima dată în luna aprilie 2001, pentru a petrece împreună sărbătorile de Paşte. Nu am cum să uit că de fiecare dată îmi spunea că ar dori să facă filme, cu bani puţini, pentru că zona aceasta a Bucovinei şi a Moldovei este extraordinară. Discuţiile pe care le-a avut în România cu anumite organisme de cultură (studiourile de film bucureştene, Televiziunea Română) şi nu numai, nu au dus la niciun rezultat. La una din deplasările făcute în România şi, bineînţeles, în Bucovina, mi-a spus că la Bucureşti a reuşit să obţină o audienţă la Preşedintele Ion Iliescu. Audienţa a durat 15 minute, dar fără niciun rezultat. (Va urma)
IOAN MOROŞAN
Comentarii