Un vicovean în vârstă de 34 de ani a ajuns de acasă direct în arestul IPJ Suceava după ce a fost luat pe sus de poliţiştii suceveni la finele săptămânii trecute. Totul s-a petrecut după ce, în baza mandatului de percheziţie emis de Judecătoria Rădăuţi, echipe de poliţişti din cadrul Poliţiei oraşului Vicovu de Sus au efectuat o descindere domiciliară la locuinţa bărbatului, suspect de comiterea mai multor fapte de natură penală pe listă figurând şi furturile şi contrabanda cu ţigări. În urma percheziţiei derulate, oamenii legii au descoperit şi ridicat mai multe bunuri şi mijloace de probă, printre care se numără un telefon mobil provenit din săvârşirea unui furt comis la finele lunii februarie a acestui an, 140 de pachete de ţigări de diferite mărci, sume de bani în lei şi valută în valoare de peste 22.000 de lei. Pe lângă acestea, poliţiştii au găsit şi un pistol cu bile de cauciuc prevăzut cu încărcător şi 5 cartuşe, staţii de emisie-recepţie, telefoane mobile, cartele SIM de Ucraina, două autoturisme de teren şi diferite înscrisuri. „Întrucât bărbatul deţinea ilegal pistolul ce necesită autorizare, au fost sesizaţi şi lucrătorii Serviciului Arme, Explozivi, Substanţe Periculoase pentru continuarea cercetărilor” ne-a mai comunicat sursa citată adăugând că, „în urma probatoriului administrat, în cauză s-a dispus reţinerea bărbatului de 34 de ani pentru săvârşirea infracţiunilor de furt calificat şi contrabandă”, ce a fost încarcerat în arestul IPJ Suceava.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!
























Comentarii